![Ion Popescu-Gopo si Omuletul lui Gopo](https://daciccool.ro/images/stories/Dacicool/Timp_Liber/Evenimente/Omuletul_lui_Gopo_la_Carnavalul_de_la_Venetia/Ion%20Popescu-Gopo%20si%20Omuletul%20lui%20Gopo.jpg)
Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia participa, si in acest an, la invitatia Fundatiei Bienalei de la Venetia, la cea de-a IV-a editie a Carnavalului International al Copiilor care va avea loc intre 2 si 12 februarie 2013 in Pavilionul Expozitiilor din
Giardini della Biennale din Venetia. Evenimentul se intituleaza
Omuletul lui Gopo si este dedicat celebrarii a 90 de ani de la nasterea maestrului Ion Popescu-Gopo (1923-1989), pionier al filmului de animatie romanesc, artist vizual si creator al personajului care l-a facut celebru si care i-a adus recunoasterea internationala inca din 1957, castigand premiul Palme d’Or la Festivalul International de Film de la Cannes pentru
Scurta istorie.
Romania propune astfel o serie de proiectii de animatie celebre: Scurta istorie, 7 arte, Ecce homo!, Quo vadis homo sapiens?, Sport, Si totusi se misca, Animagic film, Tu, Ucenicul vrajitor, in care personajul principal al filmelor, Omuletul lui Gopo, va prezenta publicului cu ironie si inteligenta cum au aparut artele, cum a evoluat omul, incotro se indreapta si raspunde la multe alte intrebari legate de existenta si problemele cu care se confrunta omenirea.
Acest eveniment este organizat de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, cu sprijinul acordat de Dacin Sara, Springer&Jacoby, Arhiva Nationala de Filme si Centrul National al Cinematografiei din Romania. (Foto: Wikipedia)