Un caine captiv intr-o fantana secata… Acesta este pretextul pe care Visniec a brodat un dialog ametitor, un cerc vicios verbal din care cei doi salvatori de ocazie rateaza mereu iesirea.
In viziunea lui Adrian Berinde, conversatia nu se mai poarta intre doi domni oarecare, ci intre Om si propria sa Constiinta, intre Fiinta si Ego, intre idealist si carcotas, intre ingerul si demonul de pe umerii fiecaruia dintre noi.
Cel mai simplu si aparent banal schimb de cuvinte devine astfel un conflict dramatic, in care Omul, bland si usor naiv, este permanent intors din drum de Constiinta. Glasul ei sacaitor este intrupat intr-o faptura ireala, nascuta parca din propriile ganduri – hidoase, ridicole, diabolice si inocente deopotriva.
Spectacolul scoate la iveala un tipar, sablonul dupa care pare a fi croita chiar fiinta umana, disociata dureros intre aspiratie si lasitate, intre elan si comoditatea amanarii, intre entuziasm si justificarea propriei slabiciuni.
Intelegem ca dupa acelasi calapod sunt cladite si sistemele sociale, in care cei care sunt deasupra si care ar trebui sa faca ceva, nu fac decat sa se invarta in gol, acoperindu-si neputinta cu vorbarie despre adevaratii vinovati, cu alegerea minutioasa a pietrei cu care sa arunce si cu discutii aprinse despre… nimic.
Vartejul creat de cei doi actori, Victor Vurtejanu si Cristina Plesa pe scena, ne pune in fata o oglinda – o oglinda in care ne vedem pe noi insine, cu penele umflate ale binefacatorului care se crede bun si marinimos, salvatorul celui aflat in nevoie, cand de fapt singurul gest de care suntem capabili este doar acela de a-i arunca celuilalt cateva firimituri… O oglinda in care ne descoperim, desi ne credeam mai presus, asemeni bietului caine al lui Visniec, prizonieri in abisul propriei noastre fantani, in plina noapte, la mana altuia, a Celui de Sus, care ne arunca, in final si el cateva firimituri… de paine.
Eu, Cainele este un spectacol manifest, un tur de forta prin constiinta omului modern, o privire lucida, surprinzatoare, agresiva si tandra totodata, in fata careia orice spectator onest va rade cu lacrimi si va lacrima, zambind.
