Presa asta chinuita de lipsa de profesionisti se face simtita in cele mai penibile situatii. De exemplu, Mazare e pomenit ca e primar si cand merge la agatat, seara, la club, sau in concediu in Africa, Brazilia sau unde mai ajunge si el. Mesajul este inevitabil: primarul Mazare a mers in Africa, primarul Mazare a dansat seara in club, primarul… Facatorii de stiri nu isi pun o secunda intrebarea: a mers ala in vreo calitate oficiala ca sa merite titlul dat cu primarul, in delegatie sau cu sarcini de serviciu?! Desigur ca unii din presa nu se gandesc ca stirea il vizeaza pe cetateanul Mazare, primar intre orele 8 si 16 sau cum este programul lui de 8 ore, conform legii.
Primarii sunt, daca urmariti stirile, un fel de entitati 24 de ore pe zi langa cetatean, in timp ce ziaristii care nu gandesc sunt undeva cu neuronul la munca vreo 5 minute pe zi, cat timp mazgalesc o pseudo-stire cu un cetatean care se distreaza in timpul liber si care e si… primar. Pana la urma, e dreptul omului sa-si umple timpul dupa programul de serviciu cu ce doreste si e aberant sa clamezi ca un primar, oricare ar fi, e beat manga in nu stiu ce club sau ca pipaie nu stim ce dansatoare. Ceea ce trebuie presa sa faca e sa nu accepte sa fie invitata sa urmareasca scalambaielile unora dupa programul de la primarie/prefectura/birou si sa fie pe faza atunci cand primarii sau oricare alt ins fara calificare, scoala, concurs in institutie si venit doar cu carnet politic fura banii publici, angajeaza rubedenii, foloseste bunurile institutiei in favoarea lui, politizeaza institutia, dedica licitatii la borfasii de colegi de partid, angajeaza insi fara calificarea necesara. Primarul Mazare la striptease intr-un club, noaptea?! Nu va intereseaza mai bine cu ce isi ocupa timpul in cele 8 ore primarul Mazare, ce afaceri e posibil sa aiba cu statul, ce castiga USL de pe urma lui, cum de nu sunt bani pentru un festival precum cel de la Mamaia, dar exista bani pentru o asa-zisa dezvoltare a turismului?! Nu e vorba doar de Mazare in ceea ce ar trebui sa intereseze presa, este vorba de oricare angajat la stat pe criteriul de partid, este vorba si de oricare membru al clerului sau angajat la politie/prefectura/parlament. Ne intereseaza, in calitate de contribuabili, ce fac astia pe banii nostri, nu cum se distreaza ei pe banii lor. Sau nu? Dumneavoastra ce alegeti? Sa fiti informati ce face primarul Mazare in cele 8 ore de lucru sau cum se veseleste cetateanul Mazare, la ora 2 dimineata, in vreun club, cu vreo piti?! (Florentin Deac, Foto: Wikipedia)