Reprezinta o imagine si o poveste care mi s-au intiparit pe retina intr-una din vacantele petrecute in copilarie cu ai mei, pe cand hoinaream prin satele si catunele de munte. O lume fascinanta pentru mine, care m-a marcat pentru toata viata. Este acea lume care pentru mine da valoare ideii de traditie si de a fi roman. Imaginea cu pricina m-a lovit practic in moalele capului. Am intalnit atunci un barbat caruia era imposibil sa-i aproximezi varsta, dar, mult mai grav, era imposibil sa-ti imaginezi cum a putut ajunge intr-un asemenea hal.
Avea fata desfigurata, la fel umerii, pieptul si soldurile. Se arunca in loc sa paseasca si era aproape imposibil sa intelegi ce spunea. Dar era extrem de sigur pe el si nu zabovea o clipa robotind prin gospodarie. Povestea lui era cutremuratoare pentru intelegerea mea de copil. Catunul de munte era pierdut in padure si animalele salbatice deseori se incumetau pe ulita sau chiar si in ograda cate unui om. Intr-o vreme, un urs se invatase sa vina prin sat sa fure cate un animal de prin ograzi. Doar ca intr-o zi a luat cu el un copil. Era baietelul acestui om. Barbatul, dupa ce s-a convins ca vinovat e ursul, l-a urmarit pana i-a dibuit scorbura, si-a luat furca si o coasa pe post de cutit si s-a ascuns in barlogul ursului.
Cand a aparut ursul si s-a napustit in doua labe asupra lui, i-a infipt furca in gat si a inceput sa-l taie cu coasa. Dar pana sa reuseasca sa-l rapuna, ursul i-a smuls un umar, i-a zdrobit soldul, i-a mai rupt si niste coaste si i-a smuls falca. Cum a reusit sa se tarasca pana in sat e o minune. Dar si mai mare minune este ca a reusit sa scape cu viata ingrijit doar cu leacurile babesti pastrate de batranii satului din generatie in generatie. Omul a considerat ca si-a razbunat copilul si si-a vazut mai departe de gospodarie. Nu stiu daca m-a cutremurat mai mult curajul de a infrunta un urs ucigas sau curajul de a se lupta mai departe cu viata, asa mutilat cum era. Imaginea acelui om m-a ajutat insa sa inteleg curajul cu care la Marasti sau la Marasesti taranii nostri au atacat artileria plecand la lupta cu baioneta pentru ca nu mai aveau munitie, am inteles darzenia dacilor si modul lor de a se raporta la moarte. Ce pacat ca astazi nu mai stim decat sa ne plecam in fata primului hot sau derbedeu care vine sa-si bata joc de noi. Omul acela avea insa credinta lui, avea un Dumnezeu care il facea sa fie neinfricat. Ce bine ar fi daca traditiile noastre stramosesti s-ar mai fi pastrat vii si astazi. Ce bine ar fi daca nu si-ar fi intors atatia fata de la Dumnezeu. (Felicia)
