Sufar de insuficienta cervicala si, dupa doua sarcini pierdute la 22 de saptamani, gandul ca voi trece iar prin ce am mai trecut imi dadea fiori reci pe sira spinarii cand am vazut testul de sarcina pozitiv. Am hotarat sa mai incerc o data, poate a treia oara va fi cu noroc. Am asteptat sa implinesc 14 saptamani de sarcina, sa fac cerclaj, nu am avut voie sa ma misc prea mult, mai mult in pat, plictiseala mare, dar pentru bebe am zis ca fac orice.
Totul a decurs normal, la prima ecografie 4D nu am putut vedea ce este pentru ca statea cu capul in jos, parca era rusinoasa (asta am aflat la 27 de saptamani, ca e ea) si stateam cu inima cat un purice cand incet, incet s-au apropiat 22 de saptamani si totul mergea bine, fara probleme prea mari. 
Intr-o duminica dimineata, la 27 de saptamani, am avut o sangerare minora, bineinteles primul lucru a fost sa sun la clinica si sa ii instiintez ca merg acolo la control. M-au internat pentru 24 de ore sa vada daca incep contractiile sau daca am altfel de probleme… n-am avut nimic, decat o foarte incomoda durere de burta, care s-a oprit.
Luni dimineata, la control mi-au spus ca sacul bebelusului iese afara si am sanse sa nasc si ca ma vor transfera la un spital mare unde au aparatura necesara pentru mentinerea in viata a unui prematur. Am ajuns la Crucea Rosie, unde m-au tinut in perfuzii si nu mi-au dat mai mult de o zi pana la nastere si am stat in perfuzii pana la 34 de saptamani si 5 zile iar doctorii s-au mirat ca am reusit atat de mult… sincer imi schimbau acul la perfuzie o data la 3 zile, si nu mai aveau loc sa il bage, ajunsesem sa il tin intr-o vena langa gat, dar a meritat orice efort. Cand i-am auzit vocea prima data am uitat si durerile nasterii si tot ce am tras ca sa o am si sa o pot tine in brate. Este minunea mea mica, printesa mea iubita si o cheama Sheina. (Diana Koide)
