Frumoasa poveste a diamantelor, o combinatie de legende si intamplari adevarate, are o forta aproape mistica si o aura de mister care ne fascineaza chiar si astazi, cand stim mult mai multe lucruri despre compozitia si calitatile lor. Ca argument, este suficient sa ne amintim de doua celebre cantece moderne, Diamonds are a girl’s best friend al lui Marilyn Monroe si Diamonds are forever al lui Shirley Bassey. Va invitam intr-o fascinanta calatorie… online, in care ne dorim sa ne bucuram impreuna de povestile diamantelor de legenda, sa admiram bijuterii sclipitoare, dar nu ruinatoare, daca ne gandim la pretul acestora, sa descifram felul in care istoria a fost influentata inclusiv de patima pentru aceste pietre inegalabile. Va asteptam, asadar, cu o noua poveste, in universul You&Me.
Prima atestare a diamantelor se pare ca a fost facuta in urma cu peste doua milenii, in India, intr-un manuscris sanscrit (Lectia Profitului) scris de Kautiliya, ministru al lui Chandragupta din Dinastia Maurya (322 i.H. – 185 i.H.). In India, diamantele au fost apreciate pentru prima data, mai ales pentru capacitatile lor de reflectare a luminii. Au inceput prin a fi utilizate in scopuri decorative si de alungare a raului sau de asigurare a protectiei divine in razboaie, ca talismane. Hindusii credeau ca diamantele au fost create de fulgerele care au lovit stancile. Uneori, le puneau in ochii statuilor lor.
Romanii amintesc de diamante abia in secolul I d.H., in contextul celor gasite in aluviunile din India. Vechii greci si romanii credeau ca ele sunt lacrimi ale zeilor si aschii ale stelelor cazatoare. Se presupunea ca sagetile lui Cupidon aveau in varf diamante, de aceea aveau o magie de neegalat. Platon a descris diamantele drept materializari ale unor spirite celeste. Romanii purtau diamante deoarece considerau ca au puteri magice, conferind putere, invincibilitate, curaj, si ca alunga necazurile vietii.
Inaltii preoti ai evreilor recurgeau si ei la diamante pentru a hotari vinovatia sau nevinovatia unui acuzat: se considera ca, daca piatra pretioasa era tinuta in fata unui vinovat, se intuneca, se innegrea, iar daca era tinuta in fata unui nevinovat, se lumina, crestea in stralucire.
Mai demult, diamantului i se recunosteau si calitati vindecatoare. Se pare ca Sfanta Hildegarde a reusit sa vindece rani si boli tinand in mana un diamant in timp ce facea semnul crucii. Uneori, era inghitit, crezandu-se ca astfel poate vindeca anumite boli. In schimb, Papa Clement al VII-lea (1523 – 1534) nu a avut succes: diamantele pisate impreuna cu alte pietre pretioase pe care i le-au administrat medicii sai (nu mai putin de 14 linguri pline!) l-au ucis.
De altfel, cu toate ca diamantul era purtat si ca talisman impotriva otravirii, pulberea de diamant a fost folosita chiar ea ca otrava. Se spune ca fiul sultanului turc Baiazid si-a ucis tatal turnandu-i pulbere de diamant in mancare. In secolul al XVI-lea, Catherine de Medici devenise faimoasa pentru crimele comise cu ajutorul pulberii de diamant, iar Benvenuto Cellini, faimosul artist italian, a povestit si el cum un dusman a incercat sa-l omoare punandu-i pulbere de diamant in salata. Se prea poate insa ca ca aceste povesti care asociau diamantele cu otravirea sa fi fost lansate pentru a-i descuraja pe mineri sa le inghita si sa le fure.
