Incep prin a va scrie ca nu sunt pentru prima oara mama. Am cunoscut acest sentiment si in urma cu 15 ani. De aceasta data, poate varsta, maturitatea si faptul ca este rodul unei alte iubiri, tarzii (dar foarte puternice si frumoase) au facut sa traiesc toate aceste sentimente mult mai intens, sa simt cea mai mare fericire ca am putut fi mama din nou, dupa multi ani de incercari.
Sarcina a aparut intr-o perioada in care fiul meu cel mare a hotarat sa stea la tatal sau, dupa zece ani de la divort, timp in care am fost impreuna. A fost foarte greu, iar aceasta sarcina a fost motivatia de a merge mai departe, de a nu renunta. Am pus toate dorintele si sperantele mele in aceasta sarcina si cred ca a meritat.
Asa a aparut, la 29.01.2010, Armand Alexandru. S-a nascut in urma unei cezariene, deoarece sarcina a fost pelviana completa si punea probleme in raport cu varsta. Dar „Pinguinul”, cum il alintam pana la botez, a facut fata celor noua luni de sarcina dificila si interventiei chirurgicale si, desi a venit pe lume cu funduletul, este un copil sanatos si frumos.
Acest copil este darul miraculos care mi-a schimbat viata definitiv, atat mie, cat si tatalui sau. S-a nascut din cantecul nesfarsit pornit din sufletele noastre pentru a perpetua miracolul Iubirii si al Cunoasterii. Se spune ca bebelusii vin dintr-un taram de poveste, Taramul Dragostei. Taramul Dragostei se afla la inceputul Vietii, departe de toate grijile lumii. Copiii vin din imbratisarea Dragostei si intalnesc marea imbratisare a Vietii. Cred ca este adevarat. Venirea lui pe lume a intregit bucuria de a fi impreuna.
Dupa dificultatile legate de nastere a urmat o perioada grea pentru mine, ca urmarea a aparitiei unei reactii postanestezie, reactie care mi-a cauzat tulburari de echilibru, am fost in imposibilitatea de a putea sa-mi tin in brate bebelusul si de a-l alapta. 
Au fost momente dificile pentru el. Atunci cand avea mare nevoie de mine, eu nu am putut fi alaturi de el. El insa m-a inteles si m-a asteptat cuminte si curajos. A trecut si peste faptul ca este alimentat artificial, peste episoadele de inec, datorita dificultatilor de acomodare cu tetina, peste momentele in care isi relua foarte greu respiratia. A dovedit ca este chiar mai curajos decat noi, in momentele noastre de panica, spunandu-ne parka: „Nu va speriati! Eu sunt ok si va iubesc!”.
Acum, totul a reintrat in normal. Vom impartasi multe lucruri minunate: diminetile curate si serile instelate, experientele majore, dar si lucrurile simple. Impreuna vom descoperi izvorul increderii si vom consolida, in fiecare zi, aceasta dragoste nesfarsita. Vom construi cele mai frumoase vise si sperante, vom trai impreuna noi experiente. De astazi, fericirea va purta un nume, Armand Alexandru! (Maria Petrescu)
