Puiul meu s-a nascut pe 26 septembrie, ceva mai tarziu decat trebuia. Ne-au supravegheat ceva mai atent doamnele de la spital, dar cum totul a fost in regula, am plecat acasa. Abia aici a inceput circul: sa-i pui fundita asta rosie pe caciulita sa nu ti-l deoache, sa-ti iei din calcai si sa-i pui in frunte si sa spui…, nu-l tine asa ca se uita peste cap, intoarce-l pe partea asta ca acolo e aproape de geam, nu-i da apa ca face broaste, leaga-i picioarele sa creasca drepte!… Pana cand si eu, si bebe am spus Stop! Desi era primul copil, desi nu aveam experienta ca mama, am dat pe toata lumea afara si mi-am ingrijit copilul cum mi-ar fi placut mie sa fiu ingrijita. La urma-urmei, simtul matern nu se invata, ci il ai. Acum am un nazdravan care vine si se agata de piciorul meu si cere sa fie luat in brate si-mi spune si io bisichi! (in traducere si eu te iubesc!). Si a crescut mare si sanatos, si nedeocheat, si fara broaste in burta, si cu picioarele drepte. Si e cel mai frumos copil din lume. (Anca Ciubotariu)
