Close Menu
    Facebook X (Twitter) Instagram
    • PRIMA PAGINA
    • DESPRE NOI
    • PUBLICITATE
    • NEWSLETTER
    DACIC COOL – Canal media online coordonat de Cecilia Caragea
    • Locuri
      • Din Romania
      • De Pretutindeni
      • Recomandari
    • Oameni
      • Oameni de langa tine
      • Personalitati
    • Traditii
      • Romania crestina
      • Legende, datini si obiceiuri
      • Semnificatia numelui
    • Branduri
      • Branduri Romanesti
      • Alte Branduri care ne plac
    • Afaceri
      • Idei de succes
      • La birou
    • Sanatate si Frumusete
      • Sanatate
      • Remedii Naturale
      • Alimentatie Sanatoasa
      • Frumusete
      • Parinti si Copii
    • Stil de viata
      • Arta culinara
      • Casa si Gradina
      • Moda si Accesorii
      • Cadouri
    • Timp Liber
      • Festivaluri si Targuri
      • Spectacole, filme, emisiuni
      • Carti
      • Evenimente
      • Bancuri
    • Romania Mea
      • Articole despre Romania mea
      • Povesti de viata
      • PAREREA MEA
    • DESPRE NOI
    • PUBLICITATE
    • ACC Media Channel
    • CECILIA CARAGEA
    DACIC COOL – Canal media online coordonat de Cecilia Caragea
    DACIC COOL – Canal media online coordonat de Cecilia Caragea
    Dacic Cool»Branduri»Farmec, liderul pietei de produse cosmetice din Romania
    Branduri

    Farmec, liderul pietei de produse cosmetice din Romania

    30 noiembrie 2010Niciun comentariu
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email WhatsApp
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email WhatsApp

    Farmec, un brand a carui istorie incepe acum mai bine de 120 de ani, reprezinta, cu ale sale peste 400 de produse, nu numai liderul pietei de produse cosmetice din Romania, ci si un brand puternic, prezent si apreciat pe toate cele cinci continente. Astazi, Farmec se situeaza in randul marilor companii industriale din Europa, atat prin calitatea produselor, cat si datorita investitiilor in tehnologii moderne si in laboratoarele sale de analize care sunt recunoscute in toata lumea.
    Cu o capacitate extinsa de productie, respectand cele mai inalte standarde de calitate, atat pentru creme, emulsii, lotiuni, geluri de dus, cat si pentru sampoane si deodorante, Farmec si-a asociat numele cu marci recunoscute pe plan international, prin realizarea de produse sub marci private si prin dezvoltarea relatiilor de colaborare cu numerosi parteneri de prestigiu, precum Societatea Romana de Cosmetologie, Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj-Napoca, Clinicile de Dermatologie din Cluj-Napoca si Bucuresti, clinici de testare a eficientei produselor, Laboratoarele Dermscan Franta si Evic International Romania.

    Povestea companiei incepe la sfarsitul secolului al XIX-lea, in 1889, atunci cand la Budapesta se infiintau laboratoarele Molnar Moser, din care s-a desprins apoi, in 1943, un mic laborator Mol Mos, care a inceput sa-si desfasoare activitatea la Cluj. Dupa nationalizare, acesta s-a transformat in Intreprinderea de Produse Cosmetice nr. 21, dotata cu laborator, sala de productie, masini semiautomate pentru umplut creme si paste de dinti. Apoi, prin fuzionarea cu fabrica de uleiuri vegetale Flacara Cluj, in 1967, ia nastere noua entitate numita Flacara, care mostenea o linie de productie de spray-uri si un patrimoniu de 50 de produse printre care si binecunoscutul lapte Doina. Este momentul in care Liviu Turdean este numit director, iar fabrica reuseste sa cucereasca unul dintre principalele ei atuuri, a carui importanta s-a pastrat pana astazi. Atunci fabrica a devenit primul producator din lume de creme si emulsii Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan! Gama Gerovital va fi dezvoltata apoi in permanenta, fiind si astazi una dintre cele mai apreciate. De altfel, de istoria Gerovitalului sunt legate nume celebre, precum Marlene Dietrich, Claudia Cardinale, Jaqueline Kennedy, Salvador Dali etc.
    Urmeaza, in 1970, dezvoltarea celei mai importante platforme de productie pentru produse cosmetice si, in 1972, schimbarea numelui companiei in Intreprinderea de Produse Cosmetice Farmec, pentru ca, in 1995, sa fie privatizata prin metoda MEBO, cu capital 100% romanesc, primul director general urmand sa fie ales prin votul Adunarii Generale a Actionarilor in persoana lui Liviu Turdean.
    Imediat dupa aceea, atelierele de productie au inceput sa fie aduse la nivelul cerintelor internationale, numarul produselor crescand an de an. Printre acestea sunt de semnalat celebrele deodorante Obsesie, deodorantele Farmec 16, deodorantele pentru barbati si spuma de ras Athos si noile produse ale gamei Gerovital H3 care s-au bucurat de un enorm succes. Tot atunci este dezvoltat exportul, care se extinde in tari precum Spania, Italia, Japonia sau Thailanda, in paralel fiind formata propria retea de distributie nationala ale carei baze sunt puse in 2000 prin deschiderea unor noi reprezentante si puncte de lucru.
    In 2001, in paralel cu realizarea a numeroase investitii, este lansata importanta gama Aslavital, bazata pe 30 de ani de cercetari asupra argilei din Muntii Apuseni. Anul 2003 a ramas in istorie prin inaugurarea parcului Farmec. Apoi, in 2004, este modernizata gama Gerovital Plant, in 2006, printr-un eveniment cu totul deosebit, este lansata gama Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, iar in 2007 este modernizata gama Farmec, pentru ca in 2008 Farmec sa preia integral drepturile de utilizare a marcii Gerovital si sa lanseze in 2010 gama antiaging Gerovital H3 Evolution, cu un complex revolutionar de ingrediente, dupa ce in 2009 lansase gama Aslavital Lift Instant. 2010 este si anul in care Farmec participa pentru al doilea an consecutiv la Cosmoprof. La ora actuala, Farmec detine marci recunoscute international, printre care Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital H3 Evolution, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec, Aslamed, Doina, Obsesie si Dermofarm.
    Astazi, compania se plaseaza in avangarda brandurilor de cosmetice si prin sensul profund atribuit cosmeticii, pentru ca farmecul este mai mult decat frumusete, nu cunoaste reguli, nu il poti defini, este un alt cuvant pentru fascinatia pe care o aduce un zambet, o privire plina de incredere, o voce calda, o culoare care iti lumineaza ochii. Poti fi fermecatoare fiind tu insati, fara sa intri in tiparele frumusetii de azi sau de maine. Frumusetea inseamna in primul rand sanatate. De aceea, Farmec este un brand al frumusetii naturale care incearca sa te ajute sa-ti pui in valoare propria frumusete prin evidentierea acelor mici detalii care te fac diferita de toate celelalte femei. Produsele Farmec sunt menite sa-ti dezvaluie personalitatea, sa adauge lumina, culoare si contrast trasaturilor tale. In acest scop, sunt folosite atat produse naturale, precum fructe si plante medicinale autohtone sau argila din Muntii Apuseni, cat si ingrediente sintetice de ultima ora, pe care specialistii companiei le testeaza si le combina in asa fel incat sa primesti tot ce e mai bun pentru frumusetea si sanatatea ta.
    La Farmec totul incepe de la cunoastere si inovatie, de la o cercetare stiintifica aprofundata, de la comunicari stiintifice si brevete si de la un colectiv multidisciplinar de farmacisti, chimisti, ingineri si biologi. Este un demers care, in egala masura, anticipeaza dorintele consumatorilor aducand la viata produse care intretin si perpetueaza tineretea, frumusetea si starea de bine. Respectul pentru consumator este concretizat in produse fara compromis, realizate conform unei etici si a unei practici riguroase de testare a sigurantei fiecarui produs. Pentru aceasta, compania dispune de laboratoare ultramoderne de analize fizico-chimice in care sunt analizate toate materiile prime, dar si semifabricatele si produsele finite. In laboratorul de microbiologie, un control riguros asigura puritatea materiilor prime si eficacitatea conservantilor, iar produsele cosmetice semifabricate si finite sunt verificate in conformitate cu standardele nationale si internationale. Intr-un laborator special de „control calitate ambalaje” sunt verificate toate ambalajele in conformitate cu normele in vigoare si toate produsele finite trec printr-un nou control al calitatii si cantitatii. Tot aici sunt pastrate si inregistrate toate contraprobele si mostrele de repere ale produselor si sunt monitorizate toate reclamatiile pentru a putea asigura in permanenta cele mai inalte standarde pentru produsele Farmec. Dar poate cel mai impresionant este laboratorul de eficienta, in care testele realizate de specialistii laboratorului determina daca un produs indeplineste intr-adevar rolul pentru care a fost creat, eficienta fiind masurata sub control dermatologic. Activitatea laboratorului este dublata de evaluarile clinice realizate la institute specializate din tara si strainatate.
    Compania Farmec S.A. Cluj-Napoca detine Certificatul International de Calitate ISO 9001-2008 si se poate lauda cu un avansat sistem al dezvoltarii continue. Totul porneste de la Conceptie, Cercetare si Formulare si se bazeaza pe aplicarea stricta a legislatiei europene in domeniul produselor cosmetice si chimico-casnice armonizate cu cerintele legislative ale pietelor tinta, precum America de Nord, America de Sud, Asia etc. Aprovizionarea anuala cu 1.500 tone de materii prime se bazeaza pe o prospectare si monitorizare continua a pietei, pe identificarea unor furnizori alternativi, astfel incat sa se poata asigura cea mai buna calitate la un pret rezonabil. Nu este o munca usoara tinand seama de faptul ca sunt produse anual 16 milioane de bucati, pentru care este asigurata calitatea, dar si ritmicitatea productiei, urmarindu-se in permanenta cresterea productivitatii muncii si cresterea gradului de utilizare a capacitatilor de productie. Asigurarea calitatii se bazeaza si pe o permanenta instruire interna si pe realizarea auditurilor interne.
    Dezvoltarea companiei este sustinuta si de o consolidare permanenta a propriei retele de distributie bazata pe reprezentantele prezente in Timis, Brasov, Neamt, Galati, Arges si Bucuresti si pe punctele de lucru din Sibiu, Vrancea, Prahova, Dolj si Constanta. Este absolut remarcabil faptul ca astazi produsele Farmec sunt prezente si apreciate deja aproape in toata lumea, ele fiind exportate in Japonia, Iran, Spania, Italia, Portugalia, Grecia, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova, Cehia, Norvegia, Croatia, Thailanda, Liban, Iordania, Kuwait, EAU, Coreea de Sud, SUA.
    Farmec se poate lauda insa, datorita prestigiului de care se bucura astazi, atat in tara, cat si in strainatate, si cu nenumarate servicii acordate tertilor. Astfel, pentru Carrefour produce 33 de produse cosmetice sub brandul Carrefour, pentru Capra Nera efectueaza servicii de ambalare si teste microbiologice, iar pentru Ferrosan efectueaza teste microbiologice pentru materiile prime.
    In ultimii ani, compania Farmec a dobandit o experienta vasta in ceea ce priveste productia de marci private. Avand o capacitate anuala de productie de peste 20 de milioane de bucati, Farmec este astazi unul dintre cei mai importanti, experimentati si de incredere parteneri din regiune.
    Dar nimic nu egaleaza satisfactia de a te putea bucura de binefacerile produselor Farmec. O adevarata incantare, mai ales atunci cand poti fi sigur de o calitate de exceptie si de o eficacitate maxima, care nu va intarzia sa-ti redea acel farmec irezistibil ce te face sa fii admirata pentru look-ul tau cu adevarat de invidiat. Cu cele 400 de produse ale sale, Farmec se poate lauda ca a creat cu adevarat produsul ideal pentru fiecare dintre noi. Si rasfatul nu s-a terminat, pentru ca Farmec continua sa ne surprinda si sa ne uimeasca cu mereu noi produse de exceptie.
    {yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Branduri/Branduri_romanesti/Farmec/1]}


    www.farmec.ro

    euro-house.com.ua/
    www.europosud.ua/

    Înscrie-te pentru a primi conținut de calitate în căsuța ta de email, în fiecare săptămână!

    Verifică-ți dosarul de intrări sau spam pentru a-ți confirma abonarea.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email WhatsApp
    Previous ArticleUn cadou de neuitat, cererea in casatorie
    Next Article Crema pentru fundulet Me&Mom
    DACIC COOL
    • Website

    Related Posts

    Topoloveni, povestea unui brand la 100 de ani

    23 iulie 2016

    Uleiurile presate la rece Cardinal, tehnologie romaneasca si seminte romanesti

    3 iulie 2016

    Faunus Plant: Remedii naturale din inima Transilvaniei!

    28 iunie 2016
    Leave A Reply Cancel Reply

    Înscrie-te pentru a primi conținut de calitate în căsuța ta de email, în fiecare săptămână!

    Verifică-ți folderul inbox sau spam pentru a-ți confirma abonarea.

    CELE MAI RECENTE ARTICOLE

    Arta crestinilor orientali, de la Eufrat la Nil, conferinta la MNAR

    Sarbatoarea Gusturi si Traditii din Saliste, satul Vale, 15 iunie 2025

    TIBCO & Antique Market 2025 – O calatorie prin stil, traditie si valoare

    Body Mind Spirit Expo 2025 revine la Sala Palatului pe 6-8 iunie

    DACIC COOL
    • ECHIPA DACIC COOL
    • PUBLICITATE PE ACEST SITE
    • TERMENI SI CONDITII
    • CONFIDENTIALITATEA DATELOR
    DESCOPERA
    • BLOGURILE BRANDURILOR DACIC COOL
    • PRODUSE ALE BRANDURILOR DACIC COOL
    • CONCURSURI
    • EVENIMENTE DACIC COOL
    PARTENERI
    • ARENA Communications
    • Brander. The Original Brander
    • ACC Media Channel
    • Cecilia Caragea
    Copyright © DACIC COOL

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.