10 Mai – istoria unei zile. Ar trebui sa incep prin a spune ca istoria mare e compusa, adeseori, din istorii marunte, care-o inalta ca pe un zigurat – ca pe un zgarie-nori, daca vreti sa-i spunem asa (intregul nu exista fara caramizi, fara mortar, fara ochiuri de sticla). Iata, de pilda, povestea acestei zile de 10 Mai. Din 1881 pana in 1947 – 66 de ani – a fost, deopotriva, Ziua Nationala si Ziua Regalitatii (sau a Monarhiei ori Dinastiei). Cu timpul, semnificatia ei se estompase, dar, in aprilie 2015, Plenul Camerei Deputatilor a adoptat un proiect legislativ prin care ziua de 10 Mai a fost proclamata sarbatoare nationala. Insa ochiul exersat de jurnalist vede si intamplarile marunte (sic!!!) care i-au adus un plus de emotie…
10 Mai – un buchet de trandafiri rosii pentru rege
Zeci de ani, in timpul serbarilor de la 10 Mai, iesind dinspre Palatul Regal, Carol I si-a oprit trasura dinaintea caselor vechi ale Maritei Creteanu… Zeci de ani, desi femeia din balcon imbatranise, ca si el, Regele n-a vazut-o decat pe femeia inca tanara, frumoasa, puternica, surazatoare, care-i azvarlise primul buchet de trandafiri rosii in trasura cu care strabatea Podul Mogosoaiei dupa depunerea juramantului ca principe roman. Erau primele flori pe care le-a primit in noua sa postura de conducator al micului stat din Balcani, in 1866. Si chiar daca nimeni nu statea sa caute acolo motivatiile, gestul Maritei Creteanu a prefigurat „bataile cu flori” de mai tarziu, de la Sosea, de ziua Regelui, de ziua Regalitatii, de 10 Mai.
Ani de-a randul am vazut la 10 Mai iesind pe aceeasi poarta a Palatului pe Regele, cu acelasi alai, cu acelasi protocol stabilit de ani de zile, cu aceeasi multime care il aclama, cu o singura deosebire, numai, la barba batranului care incaruntea mereu, noteaza in 1914 jurnalistul A. de Herz, evocand-o si pe femeia aceea (care se stinsese din viata cu numai cativa ani inainte): In momentul cand se suia Regele in trasura, batrana se ridica de pe canapeaua din salonul galben si pasea incet pana in balconul din colt. Batrana, dar pe fata careia vedeai urmele unei frumuseti care a facut, zice-se, nenumarate victime. (…) Flutura incet, ca un steag, batista intr-adins mai mare in ziua aceea, pana cand Regele o cauta cu privirea, ii raspundea cu unul din acele gesturi prietenesti pe care Regele Carol le cantareste pentru fiecare in parte. Elisabeta, Regina, sotia sa, stia ca gestul acela e unul al unei prietenii adanci, cata vreme chiar si pe ea, consoarta sa, Regele i-o prezentase discret doamnei care imbatranea in balcon. (Simona Lazar, Foto: Arhivele Nationale ale Romaniei)
Puteti citi continuarea pe www.antenasatelor.ro
