In primul rand, vreau sa va spun ca sosirea pe lume a bebelusului nostru era asteptata de toata lumea! Bulinasul nostru – caci asa il numeam de cand era in burtica – crestea pe zi ce trecea, cum spunea nasa, cat altii in trei zile. Aveam o burta imensa, ca toata lumea imi zicea ca vom avea gemeni, si nu s-au aratat la ecograf! Gluma nu s-a adeverit, din pacate sau din fericire, nu stiu! Asteptam cu mare nerabdare sa raman insarcinata! Ne doream foarte tare! Stiu perfect momentul cand am ramas insarcinata, pe 1 decembrie! Decembrie este luna in care ne-am cunoscut in 1999, si dupa calculele noastre ar fi trebuit ca bebelusul sa se nasca in septembrie, luna sotului si luna nuntii noastre! Toate planificate! Dupa Craciun am facut testul care a iesit pozitiv! Cand am facut testul de sarcina, aveam niste emotii foarte mari, mi-am sunat sotul dupa ce am vazut cele doua liniute si el mi-a spus: Normal ca esti insarcinata! Ce, nu stiai? El era foarte sigur! Dupa aceea, am dat vestea parintilor si surorilor. Bucurie imensa! Mai ales ca la ai mei era primul baietel, iar la socri, primul nepotel!
Greturi, stari de voma etc… peste ele am trecut foarte repede, chiar imi placea starea aceea, caci ma simteam rasfatata, alintata in exces. Ma simteam deosebita ca eram insarcinata, ajunsesem sa am o burta imensa, sa ma ingras (am luat 23 kg in timpul sarcinii), dar eu eram foarte mandra!
Am avut foarte multe vise ciudate in timpul sarcinii, insa unul m-a marcat: am visat cam prin februarie (aveam 3 luni de sarcina) ca voi avea un baietel pe care-l voi naste pe 26 august. Si sotul meu spunea ca va avea 3.800 g la nastere! Am notat toate visele intr-o agenda, tot ce mi se intampla pe la ecografii, tot, absolut tot!
Un alt vis a fost acela in care parca strabateam un drum intr-o padure, eram cu sora mea si ne duceam la scoala, dintr-odata am vazut doi vanatori care alergau, insa noi am mers mai departe si am intalnit motivul care ii pusese la fuga pe cei doi: un pui de urs. Eram constienta si in vis, ca de altfel in toate visele, ca eram insarcinata! Am sarit amandoua intr-un sant de la marginea soselei si ursuletul si-a vazut de drum! Cel mai ciudat vis a fost cand una dintre cele mai bune prietene m-a rugat: Da-mi si mie putin burta ta! Am zambit si mi-am apucat parca burtica si i-am dat-o!
La prima ecografie, pe 11 februarie 2010, l-am vazut pe Bulinas ca se scarpina in urechiuse, i-am spus eu mai in soapta ca nu este frumos in public, insa mi-a promis de pe atunci ca nu va mai face acest lucru! La a doua ecografie, pe 4 martie, era foarte jucaus, vesel: isi freca piciorusele, pregatindu-se parca de o plimbare si de un dans (ca si mami de altfel, caci am fost cu nasii pe la Odorheiu Secuiesc, la Praid si apoi la un botez), se freca cu manutele la ochisori si se juca cu cordonul ombilical! A fost foarte frumos, inchideam ochii si numai pe el il vedeam, pana la urmatoarea ecografie, cand ma gandeam la cele vazute recent! Cel mai minunat moment din timpul sarcinii a fost cand am facut testul 4 D, pe 5 mai, aveam 23 de saptamani si o zi! Insa, in primele clipe a fost… fetita, apoi s-a hotarat clar: baietel. Un baietel zdravan, voinic, de 514 grame si perfect sanatos si dezvoltat! Am stat 45 de minute numai cu ochii pe el! Cea mai frumoasa imagine a fost cand avea manutele pe fetisoara! Acum, dupa ce am aflat ca este baietel, a venit momentul listelor cu nume! Insa nu orice fel de nume: unul cu initiala mea, A, si unul cu initiala lui tati, I, si am hotarat Alexandru-Ionut!
Ne-am plimbat foarte mult cand am fost insarcinata! Am vizitat zonele noastre preferate: Izvorul Muresului, Lacu Rosu, Cheile Bicazului si Barajul de la Bicaz, apoi intr-o alta plimbare am fost pe Transfagarasan sau la Praid si Sovata! S-a plimbat Bubulinul nostru mult inca din burtica! Imi amintesc ca pe Transfagarasan avem deja 8 luni de sarcina si lumea ma privea care cu admiratie, care cu suspiciuni!
In seara de 24 august, m-au luat niste fiori si nu credeam totusi ca voi naste chiar atunci! Ma gandeam eu ca trebuie sa fie ca-n filme, cu dureri, tipete, agitatie mare in jurul meu, insa cu calm mi-am luat bagajele, pregatite cu 3 luni inainte, si la maternitate! Sotului meu nu-i venea sa creada cat sunt de calma, totusi el imi tot repeta: Stai linistita! Totul va fi bine!, dar se vedea ca avea emotii. Si eu aveam emotii, dar nu le-am aratat sau nu eram constienta de ele. Am simtit nevoia sa-i spun mamei! Aceasta mi-a spus razand si cu fata plina de fericire: Aaa! Contractii! Si am plecat la maternitate! Acolo, alte peripetii, caci doamna doctor nu mi-a raspuns la telefon, desi imi garantase ca va avea grija de noi! Doctorul de garda, unul de renume din Buzau, nu voia sa ma opereze si-mi tot repeta: cezariana nu-i la cerere! Cand mi s-a luat tensiunea, aveam 18 cu 6! Va dati seama ce tensiune! Am plans de emotie, de bucurie, toata noaptea, nu stiu nici acum si nici atunci de ce plangeam, nu mai puteam astepta momentul, voiam sa ma opereze imediat, insa abia a doua zi, pe 25 august, la ora 10.30, am intrat in operatie! Am o poza facuta inainte de operatie… aveam o fata atat de crispata!
Am fost foarte aproape de visul meu si de spusele sotului in privinta greutatii, am nascut un baietel superb, pe 25 august, de 3.700 g si 52 cm, perfect sanatos! Totul a decurs perfect! Odata deveniti parinti ne simtim impliniti, pe deplin fericiti! (Aly Rin)
