Langa Bucuresti, la marginea comunei Gradinari, pe malul Argesului si invecinat cu padurile vechii Valahii, se afla acest conac, cu o istorie aparte. Este una dintre resedintele de la tara, unde isi petreceau vacantele, la inceputul secolului XX, descendentii familiei Otetelesanu. Vara, proprietatea era animata de musafiri din protipendada bucuresteana. Salonul era deschis pranzurilor si seratelor prietenilor din oras, iar parcul, aranjat pentru promenada si delectare. De atunci au trecut multi ani si multe evenimente peste acest monument de arhitectura, care intr-un final a fost retrocedat mostenitorilor.
Familia Otetelesanu are radacini adanci si o genealogie indelungata inca din vremea lui Mihai Viteazul. Minti luminate, mari patrioti si iubitori de cultura nationala, boierii Oteteliseni au influentat, aproape fara exceptie, istoria acestor locuri, inca de la Radu Otetelisanu, mare postelnic in sfatul domnesc al lui Mihai Viteazul, si pana la vestitul Iordache Otetelisanu, invatat, iubitor de arta si filantrop, sau Iancu Otetelisanu, director al Teatrului National, primul care a incurajat si sprijinit formarea unui repertoriu in limba romana. Otetelisenii sunt o ramura desprinsa din neamul Buzestilor. Vistieri, postelnici, conducatori sau politicieni, boierii Oteteliseni sunt figuri importante nu numai in istoria Olteniei si in cea nationala, dar au avut de jucat roluri semnificative in momente sensibile ale istoriei regionale.
Cine are in fata arborii genealogici ai celor doua familii – spune cu respect si admiratie Tudor Octavian – este socat. Oriunde ti-ai indrepta privirea, dai de nume de manual: Grigore Ureche, Iancu Jianu, Petrache Poenaru, Nicolae Balcescu, Nasturel Herescu, Argetoianu.
Ioan Otetelesanu era fiul slugerului (dregatorului) Constantin Otetelesanu, unul dintre ctitorii Manastirii Logresti din judetul Gorj. A fost director al Salinelor in perioada 1838-1841, adunand o importanta avere. Intre 1851 si 1853 a fost ministru al controlului in timpul domniei lui Barbu Stirbei. In 1865-1866, Conu Iancu Otetelesanu a fost ministru de finante pe timpul domniei lui Cuza, in guvernul Nicolae Kretzulescu. Pe la 1860, Iancu se indragosteste de Elena Filipescu. Ea era fiica marelui logofat si vistiernic Iancu Filipescu, pe care o cunostea de cand era copila. Asa cum istoriseste Gh. Crutzescu, sotia lui Otetelesanu, Safta, isi da seama si, cu toate ca il iubea, se hotaraste sa divorteze, ca sa nu-i strice fericirea. Insa cele doua, Safta si Elena, ajung sa se cunoasca si chiar are loc un soi de impacare in fata Icoanei Maicii Precista, la Sarindar. Astfel, cele doua femei traiesc impartindu-si dragostea pentru acelasi barbat. Safta, care nu a avut taria sa se desparta cu totul, continua sa stea in preajma lui, in apropiere, il vizita zilnic, avea grija de casa si il ingrijea atunci cand era bolnav. A fost un „scandal” extrem de mediatizat si discutat in societatea bucuresteana a acelor vremuri. Cat il priveste pe Otetelesanu, acesta era pasionat de jocul de carti, dar si de colectionarea de marci postale, fiind unul dintre primii filatelisti romani. Prin donatia importanta facuta Academiei Romane, el se inscrie si in randul marilor filantropi ai Romaniei.
La moartea sa, in 1876, lui Iancu Otetelesanu i s-au facut funeralii “de suveran” si intreaga aristocratie a Bucurestilor a fost in doliu. Prima sa sotie, Safta, care il iubea intr-atat incat nu putea trai departe de el, se spune ca ar fi murit in aceeasi zi. In 1888 moare si Elena Otetelesanu, marea mecenata a Bucurestilor. Doua saloane bucurestene tineau recordul: acela al doamnei Otetelesanu… si acela al principesei Irina Grigore Sutu… Salonul Doamnei Otetelesanu era cel dintai fiindca o intimitate mai mare il leaga de lumea elitei bucurestene. Si, prin elita, nu se intelegea numai oameni de sange, ci tot ceea ce avea un nume sau o situatie in politica, in magistratura, in barou, in armata, in diplomatie, in finante, in literatura etc. Salonul Otetelesanu te consacra. Spre a fi cineva in lumea de sus trebuia sa treci prin acest salon si sub autoritatea acestui matronagiu. Aici se lansau fetele in lume, aici se lansau tinerii, aici se innodau intrigile sentimentale, aici se puneau la cale casatorii, aici se hotarau si mai multe combinatii politice. Acest salon era deschis intregului Bucuresti din societate.
Direct legati de istoria conacului nostru sunt descendentii celebrei familii care traiesc la inceputul secolului XX, din care enumeram pe cunoscuta Ottilia Michail, casatorita cu Serban Otetelesanu, renumita pictorita a Casei Regale, protejata reginei Elisabeta (Carmen Sylva) si a lui Nicolae Grigorescu si bunica pictoritei Maria (Mariuca) Oteteleseanu. Familia Otetelesanu a detinut mai multe proprietati in Bucuresti, recunoscute in documente oficiale inca de la mijlocul secolului al XIX-lea. Unele au capatat renumele de a fi locul de intalnire al protipendadei Bucurestiului: o casa unde astazi este Teatrul de Revista Constantin Tanase; Terasa (si gradinile) Oteteleseanu pe locul carora s-a ridicat primul zgarie-nori din Bucuresti – Palatul Telefoanelor. Am enumerat cateva dintre cele mai importante proprietati ale Otetelesenilor, mai cunoscute poate decat conacul din Gradinari. Mai modesta prin comparatie cu celelalte, avea totusi stralucirea conacelor boieresti ale vremii, cu o terasa generoasa si eleganta in partea de nord, un salon pentru receptii in zona centrala a parterului, un parc mare si ingrijit.
Construit la sfarsit de secol XIX, conacul reflecta alinierea arhitecturii romanesi la un nou stil imprumutat din spatiul francez. Ca o reflectare a orientarii cosmopolite a claselor dominante, au fost preferate pentru solutionarea plasticii arhitecturale formele caracteristice eclectismului care domina in arhitectura Europei acelui timp si, in special, cele caracteristice academismului de scoala franceza. De altfel, cei mai multi dintre arhitectii la moda erau francezi sau romani educati in scoli franceze. Conacul Otetelesanu este construita in stil eclectic cu elemente predominant neoclasice si influente din Renasterea franceza.
Inconjurat de un parc de aproape doua hectare, conacul are o suprafata construita desfasurata de 1220 mp. Fatadele sunt bine proportionate si de un deosebit efect plastic, cu ramele ferestrelor detasandu-se pe un parament executat din caramida aparenta. Acelasi stil se regaseste si la interior. Holul central este liber pe toate nivelele, avand deasupra un luminator. Accesul in cladire se realizeaza pe fatadele nord si sud prin intermediul unor terase si scari impunatoare si mai exista un al treilea acces de serviciu, de unde se poate ajunge si la subsol. Atat la exterior, cat si la interior exista o simetrie a fatadelor, respectiv a compartimentarii interioare. Este o cladire bine echilibrata ca volum. Pe domeniu mai exista si cateva constructii anexe, degradate, dar sunt dintr-o perioada recenta, precum si o fantana arteziana construita odata cu amenajarea parcului.
Aflat intr-o stare precara, atat in exterior cat si la interior, conacul impune un proiect de reabilitare pentru a impresiona din nou. Prin dimensiunile proprietatii si prin pozitionarea pitoreasca pe malul Argesului, investitia in reabilitare ii poate da o valoare deosebita, cu multiple posibilitati de utilizare: casa de vacanta, pensiune sau boutique-hotel, centru de evenimente, de batrani sau clinica de recuperare. Un atu important este proximitatea Bucurestiului – conacul se gaseste la doar 29 km de Piata Victoriei – dar si accesibilitatea, pentru ca se afla la doar cateva minute de iesirea de pe autostrada A1, cu acces direct din drumul principal.
Cu o priveliste de vis, dar in acelasi timp atat de aproape de Bucuresti, Conacul Otetelesanu de la Gradinari deschide multe oportunitati si asteapta cu nerabdare proiectul prin care viitorul proprietar sa ii redea viata si stralucirea pe care o merita. (Surse: Dana Ionascu, artainromania.ro, 2017; arh, A. Craciunescu Studiu istoric, 2016. Foto: Gabriel Ghizdavu)
