De la paraul Craiovei in jos, pana la Bobot, valea era declarata zona oprita pentru refacerea pe cale naturala a fondului de pescuit. Astazi insa, barajul de la Valea lui Iovan a schimbat biotopurile din rau si masurile luate in trecut nu mai au eficienta, apa a ramas mai putin de o treime si multe din adaposturile pestelui au disparut. In bulboanele mari formate de la Bobot in jos, pastravul si lipanul scapa cu mai multa usurinta de napastele braconierilor lacomi. Trei kilometri mai jos, la Tamburu, izvoarele calde ce intra in rau intineresc undele zvapaiate ale acestuia. Aici este cea mai buna zona pentru pastrav si lipan.
N-a trecut mult timp si s-au strans in Cerna Sat, in Lunca Carbunelui si in Lunca Larga, oameni veniti din toate colturile tarii sa lucreze la barajul Valea lui Iovan. Insa, din pacate, uneori s-au scurs pe vale motorina si uleiuri, omorand si bruma de viata ramasa pentru redresarea pestilor ce urmau sa soseasca pentru a da din nou frumusete raului. Dupa ce barajul de la Valea lui Iovan si-a inchis portile, apa putina s-a strans in causul unei albii cu haina ramasa. Apa calduta si in timpul iernii, datorata de izvoarele Cernei, a caror temperatura nu scade sunt 7 grade Celsius, face ca partea superioara a raului sa ofere conditii deosebite de viata pentru pastravi.
Si nu au uitat batranii de pe Cerna ca au cunoscut peste mare, caruia ii zic Puica si care haladuia in apele de jos ale raului, dar care acum nu mai este. Cerna cea luminoasa si involburata, care da sanatate cu izvoarele-i calde, din vremuri uitate, unei multimi de oameni, Cerna care a dat adapost in vremuri de restriste oamenilor aciuiti prin conace si salasuri pe muntii ei, Cerna ce canta in undele ei faptele de vitejie ale lui Iorgovan se pierde pentru totdeauna in apele noului lac format pe batranul Istru… (Carmen Tender)
