Traversam o perioada cu multe situatii inedite si nesiguranta pentru societatea de azi. Am inceput sa ne punem mai multe intrebari, sa ne gandim la lucrurile pe care le facem, la ordinea si scopul lor. Ne-am refacut planurile pentru viitorul apropiat cu indoiala. Am resimtit multe lipsuri, ingradiri si constrangeri, fiecare dupa profilul cu care s-a obisnuit. Unora le-a lipsit biserica, altora clubul, altora parcul sau sala de fitness… si asa putem insira o lista intreaga. Varsta si apucaturile ne-au facut sa resimtim una sau alta, insa cu totii, aproape fara exceptie, am resimtit din plin dependenta de magazine. Traiul modern ne-a dezobisnuit sa ne producem singuri cele necesare vietii.
Ma gandeam la copilaria mea, nu foarte indepartata, la bunicii mei, care aveau de toate, fara a se deplasa cu caruciorul prin magazine. Cumparau sporadic, te miri ce, asa ca un lux, ca un rasfat pe care si-l ingaduiau. Munceau mult, iar rodul muncii lor asigura cele necesare traiului. Aveau cereale din care faceau paine, mamaliga si hrana pentru animale. Clostile scoteau cateva zeci de pasari, caprele si porcii dadeau de asemenea an de an noi generatii de animale, care umpleau curtea de bunastare.
De la animale aveau lapte, carne, oua, dar si lana, fulgi, blana. Bunicii mei faceau acasa perne, cojoace, haine etc. Toata iarna impletea bunica la ciorapi, manusi, caciuli, in timp ce mama ne facea pulovere, pantaloni, pelerine. Cum iarna dadea semne de domolire, incepea pregatirea rasadurilor. Semintele culese din recolta anului trecut erau ingrijite pana ce noile plante ajungeau in gradina. Din fructele si legumele pe care le cultivau se umpleau o camara si cateva rafturi din beci. Compoturi, dulceturi, gemuri, siropuri, muraturi, zacusca, sosuri si conserve fel de fel. Apoi tot la beci intra vinul, tuica, visinata si acestea obtinute tot din recolte proprii. Aproape orice gospodarie avea teasc pentru zdrobit strugurii, cazan pentru tuica, putini, butoaie, damigene pentru pastrare.
Plantele medicinale, atent culese si uscate, erau depozitate in saculeti de carpa, asezati pe o grinda dintr-o camera fara umezeala. Urzica, musetelul, sunatoarea, teiul, izma, coada soricelului, matasea de porumb, cozile de cirese, erau cele mai bune si sigure medicamente. Sapunul se facea tot acasa, iar noi toti chiar asa il stiam „sapun de casa”. Branza, smantana si untul de casa erau facute tot in casa, dupa retete mostenite din stramosi. Simple, dar naturale, cu gust si consistenta. Aveam chiar si doi stupi, ingrijiti de tata, care ne asigurau mierea si propolisul, surse importante de nutrienti mai ales pentru sezonul rece. Iarna, odata cu taierea porcului, intra in functiune afumatoarea. Grinzi pline de carne, carnati, sunca si ciolane asteptau rabdatoare in fumul inecacios de rumegus.
Un paradis al carnii in toata regula. Uscate si afumate, aceste bunatati ne ajungeau pana in primavara. Tot pana in primavara ne ajungea si zeama de varza sau bulionul de zarzare, iar cand acestea se terminau, bunica incepea sa pregateasca borsul. Ciorbele aveau mereu alt gust. Fiecare sezon avea gustul sau, in functie de ceea ce era la indemana. Nu se risipea nimic, toate erau bine chivernisite, toate aveau un timp si o masura. Se stia foarte limpede: primavara mancam urzici, vara pepeni, toamna dovleci, iarna sunca. De sarbatori se muncea pe branci. Cozonaci, pasca, sarmale, piftie, drob si alte minunatii erau pregatite cu migala. Duduiau cuptoarele, frigeau plitele, miroseau camarile.
Pare hilar in zilele noastre, cand magazinele ofera o gama larga de produse tot timpul anului. Gem rafturile de sarbatori sub povara produselor „traditionale”. Astazi avem rosii proaspete la masa de Craciun, struguri de Anul Nou, carnati afumati tot timpul anului si oua rosii la caserola. Am zice la prima vedere ca o ducem mai bine. Avem de toate la orice ora, in orice anotimp. Si nici cu munca nu ne mai spetim prea tare. Sa fie oare binecuvantare sau blestem? Pandemia aceasta ne-a intors oglinda si ne-a aratat cat ai pocni din degete cat de vulnerabili suntem. Ne-am indepartat de traditii si de toate deprinderile bune de odinioara. Ne-am legat singuri de maini si de picioare, devenind manipulabili, controbabili, dirijabili. Pretul potecii catre magazine devine din ce in ce mai scump si mai perfid. Ne-am invatat cu el, e ca un drog, o iluzie ucigasa a unei societati prospere, ai carei semeni uita incet, incet ca oul vine de la gaina, iar marul creste in pom. (Bianca Sarbu, Foto: pixabay.com)
