Finalul facultatii a venit parca prea repede. Trei ani trec ca gandul, mai ales daca ii imbini cu un job part-time. La inceputul ultimului an universitar, am schitat un plan temeinic de atac, cel mai important punct fiind nu imi voi scrie licenta in ultimul moment. Cu o saptamana inainte de momentul predarii, anuntam pe toata lumea ca ma inchid in casa, 30 de pagini in 7 zile. Cu o doza de optimism de la cine-stie-ce-stramos mostenita, am reusit sa o duc la legat in ora dinaintea intalnirii cu profesorul coordonator.
Cursul festiv a fost emotionant pentru ca eram cu totii constienti ca nu o sa ne mai vedem in aceeasi formula prea curand. Aparuse fireasca nostalgie: de ce nu am petrecut mai mult timp impreuna, de ce am ales atunci ceainaria in locul cursului de dans, de ce nu am trait mai intens studentia etc.
A doua zi ne-am regasit la banchet, unde distractia s-a prelungit pana la orele diminetii si doar pentru ca asa prevedea contractul cu sala de bal.
Au urmat examenul final si sustinerea lucrarii de licenta. Emotiile si tensiunea asteptarii s-au concretizat apoi in denumirea de Absolventa. Mi-a trebuit un pic de timp sa ma obisnuiesc cu sentimentul de libertate. Care echivaleaza cu toate filmele pe care refuzam constiincioasa sa le vad pentru ca trebuia sa citesc pentru examene, plus toate cartile de beletristica din bibilioteca de care imi feream privirea pentru ca trebuia sa citesc lucrari de specialitate.
Si, desigur, cu primele acorduri din Gaudeamus igitur, gustat pe deplin la final de facultate. (Simona Veronica Nedelcu, Foto: Stock.XCHNG)
