In urma cu 9 luni, bunica mea a trecut de partea celor drepti… A fost o despartire destul de grea. Si parca n-ar fi fost de ajuns, in urma cu 6 luni mi-am pierdut bunicul, un om minunat, pe care cu siguranta nu il vor uita multe generatii ale familiei mele. Locul in care se odihnesc bunicii mei este, evident, in satul lor in care au trait… Impreuna cu familia mea ajungem in sat cam o data pe saptamana, pentru a vedea ce „face” casa si gospodaria.
Inainte de Paste am fost surprinsi pana in adancul sufletului de ceea ce am vazut. Primul lucru pe care il facem cand mergem la tara este sa ne oprim la cimitir si sa aprindem cate 2 lumanari… Desi nu mai fusesem de ceva timp, locurile de veci erau curatate, fara pic de buruiana. Potecile spre ei erau pietruite si pe fiecare mormant stateau cate un manunchi de busuioc. Am ramas mute, nu ne puteam explica misterul… Apoi am aflat ca cel care a facut acest gest era un om care era paznic la o cariera da piatra din apropiere si ca moartea ceor doi consateni l-a marcat. Ne-am dus la el cu mancare si era emotionat … L-am intrebat daca el a fost cel care a facut curat, iar apoi, dupa ce i-am explicat situatia, ne-a zis: Eu fac asta din suflet pentru ca in tinerete si ei m-au ajutat. Nu a acceptat sa vina la noi acasa sa manance, nici bani nu a primit… Ne-a spus doar atat, ca el are un fiu ingropat in acest cimitir si ca asa cum i-a dus fiului lui flori la mormant, a adus cu roaba piatra sa ii pietruiasca poteca, asa a adus si bunicilor mei. Era un om care nu dorea nimic si nu a facut acest gest pentru a primi ceva in schimb sau pentru a se face remarcat… Gestul lui m-a coplestit si m-a facut sa cred ca inca mai exista oameni pe acest pamant. (Anamaria Multescu, Foto: Catalin Ovreiu)
