Cel mai frumos gest pe care l-a facut cineva pentru mine… Aaa, cred ca stiu. Eram insarcinata in luna a opt-a, mai aveam cateva saptamani pana sa nascsi trebuia neaparat sa merg la medic pentru niste analize. Deoarece aveam o burta imensa, nu mai incapeam la volanul masinii mele, asa ca am fost nevoita sa merg cu autobuzul (ceea ce nu era deloc placut la o ora de varf). Era o zi torida de vara si de-abia ma mai puteam misca. Intr-un tarziu, am ajuns in statie cu chiu cu vai si m-am asezat sa astept autobuzul. In cele din urma, a venit, dar era extrem de aglomerat, cu elevii ce se indreptau spre scoli. Din pacate pentru mine, nu am gasit nici un loc liber, asa ca a trebuit sa stau in picioare. Acest lucru era un chin pentru mine deoarece aveam picioare foarte umflate (de la 38 am ajuns sa port 40 la sandale) si trebuia sa stau asa 5 statii pana la medic.
Am stat ce am stat in picioare si parca nimeni nu citea pe fata mea efortul pe care il depuneam pentru a rezista. Dar deodata am simtit o mana rece pe umarul meu. M-am intors cu greu sa vad cine e si ce vrea. Era un batranel cam la 65 de ani care, cu o voce suava, ma roaga sa ma asez in locul lui. In acel moment, m-am blocat si am refuzat politicos locul oferit. Nu puteam concepe cum as putea sa iau locul unui batran.
Barbatul insista si imi zice: Te rog, aseaza-te in locul meu! Nu se cuvine ca eu, barbat, sa am loc si tu, femeie insarcinata, sa stai in picioare. Sunt eu batran, dar bunele maniere nu le-am uitat inca! In acel moment, m-a luat de brat si m-a ajutat sa ma asez. I-am multumit frumos si i-am spus ca nu ma gandeam ca mai exista oameni cu suflet! Batranelul a ramas in picioare inca o statie, pana ce a coborat, si nimeni nu a facut acelasi gest pentru el.
Toti acei tineri stateau nepasatori pe locurile lor si se uitau pe geam prefacandu-se ca nu observa nimic. Atunci mi-am jurat ca baietelul meu va invata ce inseamna respectul si gesturile frumoase fata de cei din jur si cat de mult conteaza acestea in viata.
Nu voi uita gestul acelui batranel niciodata. M-a impresionat enorm cum un om in varsta, care era si el foarte indreptatit sa-si pastreze locul pe scaun, a hotarat ca eu sunt mai importanta si am mai multa nevoie sa stau jos decat el. Cu toate ca erau nenumarati tineri care puteau face acest gest, minor pentru ei, dar care ar fi insemnat enorm pentru mine. (Ancuta)
