De buna vreme, marile orase au fost o atractie pentru oameni. Posibilitatea unor studii mai bune, a unui loc de munca mai bine platit, accesul facil la diverse necesitati, confortul si alte oportunitati au reprezentat motoarele ce au pus populatia in miscare. Un adevarat exod al populatiei de la sat spre oras. Munca grea si conditiile de trai mai putin prietenoase au facut pe multi sa renunte la casa parinteasca si la bucata de pamant mostenite din mosi stramosi. Confortul orasului a atras ca un magnet. Satele s-au pustiit, parte din traditii au disparut, obiceiurile s-au schimbat, dragostea oamenilor pentru pamant s-a atrofiat.
Taranii traiau muncind pamantul, crescand animale, mancand din rodul muncii lor, iar casele lor erau mereu indestulate. Pamantul tarii noastre a fost generos, hranind generatii dupa generatii. Odata cu plecarea oamenilor la oras, pamantul a ramas necultivat, gospodariile in paragina, iar vetrele satelor, pustii. Am devenit dependenti de magazine, traind in stres, mancand din ce in ce mai prost si mai procesat, am ajuns agresivi, fricosi si depresivi.
Viata la oras nu a fost chiar o bomboana. Ne-a promis comfort, distractie si bunastare, dar ne-a lipsit de multe si pe zi ce trece ne zdrobeste si mai tare. Pandemia de SARS-CoV-2 ne-a aratat unde suntem. Dupa ce ne-am calcat in picioare in goana prin magazine, ne-am trezit inchisi in case, speriati si tot mai debusolati. Cu camarile pline de pungi si conserve, cu inimile pline de spaima si cu mintile trepidand intre ganduri tot mai negre. Marile orase au devenit marile inchisori. De un an de zile, ne chinuim facand slalom printre restrictii. Viata noastra s-a schimbat, iar neputinta, furia si indihnarea au pus stapanire pe noi. Viata la oras a devenit un chin, iar daca lucrurile vor scapa de sub control, ar putea deveni chiar cosmar. Tot mai des aud si vad cum multi decid sa se intoarca la vechile lor radacini, acolo unde seva e inca buna si nesperiata de o biata pandemie. Oamenii se intorc spre vetrele uitate ale satelor, spre casele parintesti, spre traiul simplu si cinstit de la tara. Au regasit binecuvantarea si rostul unui petic de pamant, binefacerea unui timp trait in comuniune cu natura, tihna vietii fara zgomote, lumini si haos. Intoarcerea la radacini a redeschis in noi o alta perspectiva, una mai trainica si mai greu de zdruncinat. Reinvatam sa traim intr-un firesc, asa cum au trait odinioara bunicii si strabunicii nostri, mancand sanatos din truda noastra, traind in tihna viata noastra. Insamantam pamantul cu speranta unui viitor mai bun, iar oricat de grele ar fi vremurile, perspectiva unei camari pline din truda noastra are in ea mai multa demnitate decat o camara umpluta de pe rafturile magazinelor.
Traim vremuri incerte, insa trebuie sa avem nadejde ca Dumnezeu nu ne lasa si ca modelul dupa care poporul acesta a supravietuit secole la rand e unul de succes. Fericit a fost si fericit va fi in continuare cel ce a are o bucatica de pamant. Intoarcerea la radacini este cea mai potrivita alegere a unei generatii atat de zduncinate. Ne dorim intoarcerea la normalitate, trebuie doar sa intelegem la care normalitatea suntem datori sa ne intoarcem. Cautam fericirea si am vazut ca nu sta in luminile si zgomotele oraselor. Trebuie sa cautam mai adanc in ADN-ul neamului nostru si sigur vom gasi mai multa speranta. (Bianca Sarbu)
