1 Martie este fara indoiala o data atribuita martisorului. Doamnele si domnisoarele sunt rasfatate cu mici atentii la inceput de primavara. O traditie care a supravietuit vremii si s-a adaptat in timp, nedevenind un obicei invechit, ci din contra, este din ce in ce mai apreciat si raspandit. Mediatizat intens, martisorul, a devenit o adevarata sarbatoare, de pe urma carora multi prospera.
Putini mai stiu insa ca la 1 martie 1837 s-a nascut, la Humulesti, Ion Creanga, cel ce a bucurat copilariile a zeci de generatii de romani. Nelipsit pana nu demult din programa scolara, Creanga este considerat cel mai de seama povestitor al neamului nostru. Vremurile insa s-au schimbat.
A mai vorbi in zilele noastre despre universul copilariei lui Creanga a devenit aproape hilar. Inocenta, simplitatea si firescul ce reies din opera marelui scriitor sunt de neinteles astazi.
Stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau matele jucandu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care ma tineam cand incepusem a merge copacel, la cuptorul pe care ma ascundeam, cand ne jucam noi, baietii, de-a mijoarca, si la alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc…
Ce vremuri si ce lume…
Din pacate, astazi toate acestea nu mai sunt nici macar o amintire…. Universul copiilor de secol XXI e plin de jucarii si jocuri complicate, multa culoare, mult zgomot, multe lumini. Copiii invata sa mearga in premergator, au de foarte mici la indemana jucarii inteligente, gadget-uri si cate altele. Nici matele nu se mai incanta de o „sfoara cu motocei la capat”….
Farmecul traiului simplu alaturi de cei dragi, casele pline de copii neastamparati si ghidusi, bucuria, munca si greutatile din familie, comuniunea dintre vecini, ulitele vuind de chiotele copiilor etc., toate aveau o insemnatate in viata satului de odinioara. Toate aveau rostul lor, vremea lor, ciclicitatea lor. Opera lui Ion Creanga este o radiografie atenta a unei lumi disparute, uitate si prea putin sau deloc pretuite astazi. Ce farmec mai are astazi cocotatul in cires, mancatul fructelor nespalate direct din pom, efortul culesului si al fugitului in graba peste garduri si gradini pentru o poala de cirese viermanoase, cand astazi le cumparam civilizat din supermarket-uri si le mancam comod pe canapea in fata televizorului, spalate si sigure pentru consum? Usor, sigur si cinstit.
Ce farmec mai are scaldatul la rau printre pesti si broaste, cu hainele lasate in voia sortii pe caldaram, cand astazi putem merge la piscina igienizata, cu apa limpede si dezinfectata, cu sezlong, cu prosop si cu vestiar pentru siguranta bunurilor noastre? Cine mai intelege obiceiul mersului la colindat, printre nametii cat casa, chiuind si stigand pana tarziu in noapte cu gandul la vreun colac cald si la o traita de nuci? In zilele noastre toate acestea par adevarate barbarii, lipsite de orice logica. Astazi copiii nu prea mai colindat, ei au alte preocupari, alt fel de a intampina sarbatorile. Ei scriu scrisori lui Mos Craciun si asteapta cuminti langa bradul frumos impodobit sa primesca tot ceea si-au dorit si ceva peste.
Citindu-l pe Creanga ai senzatia unei alte dimensiuni. O cu totul alta lume, paralela de-a dreptul cu a noastra. Cuvinte neintelese, obiceiuri neintelese, descriu cu haz un intreg univers neinteles.
Lucrurile au evoluat si este firesc sa fie asa, insa nu putem ramane indiferenti negandindu-ne si la costuri. Toate au un pret. Lumea lui Creanga e lumea stra, stra, strabunicilor nostri. E poza draga a sufletului neamului nostri, o poza pe care trebuie sa o inramam adanc in camara inimii noastre pentru a nu uita cine suntem si de unde venim. Inocenta, firescul si simplitalea acelor vremi sunt perle rare pe care fiecare roman le poarta are in ADN-ul sau. Daca am uitat cine suntem, daca nu stim incotro ne indreptam, putem reaprinde in memoria noastra candela unei lumi incet apuse. Satul romanesc, bogat in obiceiuri si traditii, cu suflet pur si bun, traieste si va trai mereu prin opera lui Creanga, iar daca vrem sa dainuim, trebuie sa-i oferim cinstirea cuvenita. (Bianca Sarbu)
