Era odata o insula unde traiau toate sentimentele si valorile umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Cunoasterea si, ca toti ceilalti, Iubirea. Intr-o zi, sentimentele au fost anuntate ca insula sta sa se scufunde si isi pregatisera navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a fost pe punctul sa se scufunde, Iubirea a decis sa ceara ajutor.
Bogatia a trecut pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii spuse: Bogatie, ma poti lua cu tine? Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.
Iubirea se hotarase sa ceara ajutorul Orgoliului, care trecea pe-acolo intr-o superba nava: Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine? Nu te pot ajuta, Iubire, raspunse Orgoliul, aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava.
Atunci, Iubirea intreba Tristetea, care trecea pe langa ea: Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine. Oh, Iubire, raspunse Tristetea, sunt atat de trista, incat trebuie sa stau singura.
Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de multumita, incat nu auzi ca o striga.
Dintr-odata o voce spuse: Vino Iubire, te iau cu mine. Era un batran cel care vorbise.
Iubirea se simti atat de recunoscatoare si plina de bucurie, incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand sosira pe tarm, batranul pleca.
Iubirea isi dadu seama cat de mult ii datora si intreba Cunoasterea: Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
Era Timpul, raspunse Cunoasterea.
Timpul?, se intreba Iubirea. Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plina de intelepciune, ii raspunse: Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Dragostea in viata. (Oana Cristina)
