Pentru o mai buna intelegere a istoriei, orice calatorie in Bucuresti ar trebui sa aiba trecuta in agenda vizualizarea cladirii Palatului Ministerului de Interne, cunoscuta si ca Palatul Senatului. Consiliul de Ministri a autorizat, la data de 9 februarie 1912, ca Ministerul de Interne sa incheie un contract pentru intocmirea proiectului de constructie pentru unui nou sediu, intrucat cel existent la acea data era vechi şi neincapator. Timp de peste 20 de ani nu s-au inceput insa lucrarile.
Drept urmare, in anul 1938, regele Carol al II-lea a dat un nou decret-lege pentru autorizarea construirii Palatului Ministerului de Interne. In acelasi an, arhitectul-sef al Serviciului de Arhitectura din Ministerul de Interne, Paul Smarandescu, a fost desemnat pentru intocmirea planurilor si conducerea lucrarilor constructiei.
Lucrarile au fost incheiate in anul 1950, fiind intrerupte in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ministerul de Interne si-a folosit sediul doar pana in anul 1958, cladirea urmand sa adaposteasca Comitetul Central al Partidului Comunist Roman pana in anul 1989. Dupa inlocuirea regimului comunist, cladirea a devenit sediul Senatului Romaniei, iar din anul 2006, Ministerul de Interne s-a reintors in palatul care ii fusese destinat.
Constructia are o deosebita insemnatate. De la cunoscutul balcon, de deasupra intrarii, si-a tinut Ceausescu ultimul discurs, in 21 decembrie 1989, cand incerca sa aplaneze zvonul revoltei de la Timisoara si sa potoleasca populatia. Cei trecuti de 40 de ani ne aducem aminte imaginile din decembrie 1989, cand de pe cladirea palatului au fugit cu elicopterul sotii Ceausescu. Este istoria noastra, a romanilor, este de datoria noastra sa o cunoastem! Si, inainte de a atribui constructiei un stigmat comunist, este bine de stiut despre cladirea Palatului Ministerului de Interne ca a fost preluata de oranduirea comunista, nu gandita de ea! (Radu-Cristian Rosu)
