Niciodata nu am fost fana a vreunei echipe de fotbal, mergeam tot timpul pe principiul: Cel mai bun sa castige! Dar cand l-am intalnit pe prietenul meu, totul s-a schimbat: el era mare fan Dinamo si la scurt timp am devenit si eu, in primul rand pentru a-l sustine moral si, in al doilea rand, echipa s-a dovedit a fi cea mai buna din punctul de vedere al pregatirii sportive. Intr-o zi, prietenul meu a venit la mine si mi-a propus sa mergem pe stadion sa vedem meciul lui Dinamo, sa nu mai stam in fata televizorului, si sa vedem meciul pe viu. Aveam emotii foarte mari in drum spre stadion, eu nu mai fusesem niciodata la un meci pe stadion.
La intrare, am fost perchezitionati, ca sa nu avem la noi diferite obiecte cu care puteam rani pe cineva, iar cei de la securitate au insistat asupra brichetelor. A trebuit sa arat pana si cheile cu brelocuri, ca sa fie siguri ca printre ele nu aveam o bricheta. (Culmea, am constatat apoi ca pe stadion aproape toti aveau brichete si isi aprindeau tigarile nestingheriti. Oare cum or fi trecut de securitate?) In fine, ne-am gasit locurile in tribuna si am asteptat cu sufletul la gura inceperea meciului. Atmosfera era de nedescris, inedita: un amestec de oameni pasionati de fotbal, golani (genul „pierde-vara”), surprinzator de multe fete, toti strigau in cor imnul echipei gazda, FC Brasov, rivala din acea seara a lui Dinamo. Injuraturi veneau din toate partile, pro si contra echipelor (in functie de echipele cu care tineau), era haos, galagie mare. Desi era seara si aerul ar fi trebuit sa fie placut, mirosul era unul intepator: parfum amestecat cu transpiratie si mult fum de tigara.
Zaresc in primele randuri un domn in varsta, singur, citind un ziar si o revista de fotbal. Cred ca tipul are abonament pe stadion! imi spune prietenul meu. Atunci am inteles ce se intampla cu el: a incercat sa pastreze nostalgia vremurilor trecute cand mergea la meciuri cu prietenii lui. Un tata impreuna cu fetita lui de 8-9 ani isi cautau locurile. Tatal ii cumparase fetitei o punga de popcorn, ca sa aiba fetita o ocupatie. Probabil nu a avut cu cine sa lase fetita acasa si pentru a nu pierde meciul echipei preferate, a luat-o cu el. De jur imprejurul gazonului erau gardieni, pe a caror fata nu se putea citi nimic, erau instruiti pentru a fi duri si a nu se lasa sensibilizati de nimic. La auzul unei injuraturi mai „deocheate”, unul dintre ei a izbucnit in ras, dar repede a revenit la expresia dura pe care trebuiau s-o afiseze.
Langa teren zaresc un domn in scaun cu rotile. Mila fata de el ma copleseste, desi nu ar trebui sa-l privim cu mila, ci sa-l tratam ca pe oricare alt om. Acest lucru imi demonstreaza ca bucuria de a-si vedea echipa favorita depaseste orice obstacol si orice infirmitate. In timpul meciului, cativa baieti loveau cu niste bate in scaune pentru a face galagie in sustinerea echipei favorite. Nu-mi explic cum au trecut de securitate, dar stiu sigur ca in jurul lor se facuse mult loc liber. Nici gardienii nu indrazneau sa se apropie de ei pentru a-i opri. In diferite momente ale meciului ramaneam inmarmurita si, totodata, fascinata de frenezia suporterilor si de senzatia de a fi printre ei.
Dinamo este condusa cu 2-0 si nu se zareste nici o sansa pentru ei… Noi ne hotaram sa plecam putin mai repede de terminarea meciului pentru a evita aglomeratia. Uitandu-ma in urma, am observat tensiunea dintre suporterii celor doua echipe si micile conflicte dintre ei. La poarta de iesire, numarul gardienilor se dublase, pentru a aplana eventualele conflicte. Multimea ne-a ajuns din spate si am fost inghititi de ea. Din nou, pareri diferite si injuraturi se auzeau din toate partile. Aceasta atmosfera a continuat pana ne-am indepartat la cateva strazi distanta si lumea s-a risipit.
Ajunsi la linistea de acasa, am constatat ca aceasta experienta e unica in viata si merita incercata. Chiar ma bucur ca am putut vedea cu ochii mei ceea ce altii vad doar la televizor, este cu totul alta experienta si va recomand sa o simtiti si dumneavoastra. (Angelica Cioaca, Foto: www.fcbrasov.ro)
