Am optsprezece ani si imi place sa scriu! Ador sa scriu! Scriu frecvent despre oameni dragi, intamplari memorabile, sentimente ascunse… Scriu de obicei in versuri (primul volum de versuri sta sa vada lumina tiparului). Am ales sa va povestesc despre una dintre persoanele dragi mie, si anume domnul profesor de limba latina, pe care il voi numi sugestiv domnul C. Pana sa il cunosc, nu credeam ca imi va placea vreodata liceul, orele de curs mai ales atat de mult; stiti cu totii: nervii profesorilor, mofturile colegilor… trebuie sa intelegi, sa respecti, chiar daca nu ti se ofera prea multe.
De cand il am drept profesor pe domnul C., orele au devenit o placere, plus ca a devenit un fel de model, de prototip in viata. Compune si dansul. Ma inspira, imi iau energia pozitiva din sufletul lui exceptional de bunicut iesit la pensie, care mai vine la ore doar de drag de copii. Da… nu credeam vreodata sa pot sa spun aceste lucruri despre vreun profesor, insa cultura sa generala si modul in care ne trateaza ne fac sa ne simtim unici, sa ne simtim apreciati doar pentru ca suntem copii, sa fim speciali. Ati avut vreun asemenea profesor? Un profesor care sa isi lase grijile la usa cand intra la ora si sa va faca sufletele sa tresara numai prin insasi prezenta dansului in clasa?! (Andrea Rosu, Foto: Stock.XCHNG)
