Era o vreme in care robotii nu erau decat simpli imitatori ai unor activitati umane. Se pare ca progresul a accentuat atat de mult utilitatea robotilor, incat la ora actuala am ajuns noi, oamenii, sa imitam robotii. Constient sau nu, ne indepartam incet, dar sigur de emotiile specifice rasei umane, importand in viata cotidiana o rutina automatizata, desprinsa parca din lumea masinilor. De la inceputurile culturii pop (despre care se spune ca ar fi initiat ideea de imitare a robotilor) s-a accentuat perpetuu tendinta de modificare a comportamentului uman, a stilului de viata si chiar a modului de gandire.
Astfel, emotiile, imprevizibilul sunt notiuni pe care oamenii prefera sa le studieze doar teoretic, decat sa le traiasca cu adevarat. Intrebati ce vor sa devina cand vor fi adulti, o mare parte din copiii de varsta prescolara raspund ca ar vrea sa se faca roboti. Se pare ca impactul media (atat de abundent in promovarea robotizarii) este resimtit cel mai mult de copii, creandu-se astfel circumstantele propice dezvoltarii unor generatii de oameni pentru care emotiile sa fie stari secundare neimportante.
Treptat, conceptul de robotizare s-a extins in toate domeniile. In cinematografie, asistam de ani buni la dezvoltarea ideii de supraevaluare a robotilor. Fara indoiala, de la Frankestein la faimosul Avatar, asemanarea dintre robot si om (pana la confundare) a devenit din ce in ce mai evidenta. Poate ca la inceput oamenii au evaluat robotii ca pe niste entitati net inferioare, menite sa suplineasca, insa la ora actuala, asistam la o tendinta acuta de supraevaluare a acestor produse si cine stie care va fi perspectiva peste 20 de ani?! Un lucru e sigur, oricat de departe ar ajunge tehnologia in materie de robotizare, nimic nu va suplini vreodata emotia pur umana, furia, tristetea, dragostea sau alte stari pur umane. (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)
