Ati reusit sa ma determinati sa devin o prezenta constanta. Scriu deoarece ma incita temele propuse, nu pentru eventualele premii. Vreau sa va arat cum vad eu tara, prin obiectivul unui aparat foto simplu. Va trimit o serie de poze cu descrierile de rigoare.
Undeva la 20 km de oras se afla un colt de rai. O casa veche, nitel lasata intr-o rana, cu peretii din chirpici, imbracata pe exterior intr-o mantie de ciment. Acolo traieste si ne asteapta bunicu’. De fapt, este tatal meu, insa copilul meu i-a spus bunicu’ si de atunci asa ii spunem si noi, parintii. In urma cu multi ani, cand unica lui fata s-a casatorit si a plecat la casa ei, acesta a intrebat retoric: Eu pentru cine mai muncesc acum? Acum are un alt motiv pentru a munci… sa-i ofere nepotului cele mai bune si curate alimente. Poza urmatoare este facuta cand tocmai se taiase porcul.
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Tara_mea/1]}
Daca plecam la drum cu sufletul curat si hotarati sa ne simtim bine, chiar putem avea parte de surprize deosebite. Prima poza e de la Salina Trotus, in biserica. A fost pentru prima oara cand am mers la Salina, iar surpriza mare a fost ca toti de acolo au fost deosebit de primitori si amabili. De la soferul microbuzului care ne-a dus in Salina pana la tanti care ne-a facut un ceai de fructe delicios. Va place cum se ridicau aburii din munte? Dar cum curge paraul? Dar minicascada? Pacat ca nu exista un ghid de promovare!
Un alt folder cu poze, alte amintiri. Recunoasteti balconul? Vazut la TV, acum 20 de ani, imi parea asa impozant, intangibil… In poza urmatoare copilul citea inscriptia. Am facut ad-hoc o lectie de istorie, mi se pare de bun simt sa stie istoria tarii lui. Impresionant este Ateneul, incepusem sa ii povestesc copilului depre domnitorii pictati pe fatada, insa ne-a izgonit un homeless caruia ii calcasem teritoriul… Nici macar in parculetul de la Ateneu, care este unul dintre simbolurile noastre pozitive, nu putem fotografia fara a ne viola privirea, nasul si urechile celalalt simbol negativ… oamenii strazii.
Pentru urmatoarea cladire pozata copilul a avut o replica – a zis Ce hidosenie!, iar mie mi s-au sterpezit dintii. O fi Uniunea Arhitectilor, artistii ii gasesc poate epitete metaforice, strainii o pozeaza, Segal face filme acolo, insa unii avem dreptul sa spunem ca nu ne place.
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Tara_mea/2]}
Cam lunga povestea mea, nu? Inchei, daruindu-va o magnolie… Fie ca puritatea ei sa va insenineze ziua! (Nicoleta Constantinescu)
