Noi, oamenii, in special femeile, punem de multe ori un mare accent pe frumusetea fizica, lucru care duce uneori si la o nevoie de cosmetizare interioara. Exista in sufletul nostru o dorinta acerba de „a da bine”, de a creste si a ne afirma in ochii altora, cautam confirmari din afara, ne intereseaza modul cum ne vad ceilalti, avem indoieli ce ne framanta, intr-un cuvant parca avem tipare de gandire. Petrecem mare parte din timp acasa in familie, printre vecini sau la serviciu. Calitatea acestui timp presupune o intensa socializare cu sotul, copiii, parintii, fratii, vecinii sau colegii nostri, relatii care poarta amprenta intregii noastre personalitati.
Incepem o relatie (indiferent de ce natura) cu tot ce ne defineste pe noi ca persoane: calitati, defecte, obiceiuri etc. Noi ne-am obisnuit cu noi insine, ne acceptam asa cum suntem si consideram ca nu e cazul sa schimbam nimic din ceea ce suntem. Cu toate acestea, reusim, mai mereu, sa-i iritam pe cei de langa noi, chiar daca nu facem decat sa traim asa cum credem noi ca este bine.
In timp, am descoperit unele defecte ale mele sau ale celor din jur care irita si deranjeaza, cum ar fi: afisarea unui aer de superioritate (asta, pentru ca, fara sa vrem, uneori ne credem mai buni decat altii), dispozitiile dezarmante si negativiste (pentru ca mai avem cateodata impresia ca numai noua ni se intampla tot ce-i rau, ne framantam si exageram), neasumarea responsabilitatilor (pentru ca ne vine greu sa ne recunoastem greselile sau esecurile), minciunile, inselarea increderii, viciile etc.
Eu personal ma straduiesc, fara a exagera prea mult, sa tin cont de parerea oamenilor, sa ma mai modelez pentru a nu-i deranja prea mult pe cei din jurul meu. Tin cont, in special, de parerea celor pe care-i iubesc si ma iubesc: familia mea, prietenii adevarati si oamenii de calitate din viata mea. Ma ghidez dupa urmatoarea idee: Respecta-i pe ceilalti si vei fi respectat, respecta-te pe tine si vei respecta si pe altii.
Pana la final cred ca n-ar fi rau sa ma straduiesc sa-mi creez o imagine pozitiva, sa ma ingrijesc, sa-mi respect propria persoana si pe cei din jur, sa pun frumusetea mea la egalitate cu personalitatea, sa las deoparte obsesiile, sa gandesc, sa respir, sa nu uit in drumul meu ca-mi trece clipa, sa nu trec nepasatoare pe langa viata.
Ce-ar fi daca as schimba un pic perspectiva si as indrazni sa particip la viata mea asa cum particip la un joc?
Ce-ar fi daca mi-as focaliza energia si mai ales privirea catre a descoperi care-mi sunt dorintele cele mai fecunde, visele cele mai colorate si as incepe sa le descriu in cuvinte, sa vad cum arata, apoi as incepe sa desenez posibile alei catre ele?
Ce-ar fi daca as incepe sa spun povestea de viata incepand-o nu cu clasicul si implacabilul a fost odata ca niciodata, ci cu un creativ… va fi odata ca niciodata?!
Ce-ar fi daca nu m-as mai defini prin probleme si limite, ci m-as deschide pentru o noua viziune, aceea a mea, cea care visez sa devin, chiar daca aceasta imagine a devenirii e una foarte indepartata de ceea ce se intampla sa fiu acum?
Ce-ar fi daca as renunta la a cauta cai care ma indeparteaza de nefericire, neajunsuri, esecuri si stres si as incepe sa invat sa fiu cautatoare de frumusete, de potentialitati, de taramuri neexplorate, de comori negasite inca?
Ce-ar fi daca as indrazni, macar o data, asa, in joaca, sa joc rolul Artistului care isi desavarseste cu Pasiune Opera?
Ce-ar fi daca, indiferent ce am invatat sa fac pana acum, as alege sa redesenez Viata cu alte culori ori macar in alte nuante?
Nici eu nu stiu, dar sunt oameni care nu au sansa intr-o viata sa afle cine sunt, sa se intalneasca pe ei insisi si apoi sa evolueze. Ca sa putem opri goana dupa himere si sa putem preveni din suferinta care ne inconjoara adesea, este nevoie de a muta obiectivul din exterior catre interior. Este necesara autocunoasterea. Si ma refer aici la a intra in contact cu noi insine, la a ne cunoaste sentimentele, emotiile, nevoile reale, dorintele si apoi sa stim ce sa facem cu toate acestea. Cum sa relationam mai bine cu cei din jurul nostru. Cum facem sa ne simtim bine cu noi insine, fara sa adaugam lucruri inutile din exterior.
Mi-am propus sa traiesc cat mai normal cu putinta, sa nu ma las doborata de obstacole, sa traiesc in armonie cu partenerul meu, sa ne armonizam, sa crestem si sa ne dezvoltam impreuna. Sa am vise, sa nu plec capul in zadar, sa am curajul sa spun ca sunt stapana pe propria viata, sa cred si eu asta si astfel imaginea mea va fi una buna si demna de invidiat. (Corina Alexandrescu)
