Un fotbal cu baietii pe inserat nu strica, numai ca Marian asta facuse toata dupa-amiaza. Devenise un obicei sa stea pe strada: Ce sa fac in casa? Lectii n-am! Bunica nu putea sa-l convinga sa invete mai mult. Nici la scoala nu putea ajunge. O durea un picior, iar scoala e la trei kilometri. Marian e in grija ei de cand era bebelus, acum este in clasa a cincea. Asta dupa ce si anul trecut a fost tot in clasa a cincea. Parintii lui sunt plecati la munca, in Italia. I-au promis ca, atunci cand va termina scoala (oare cand?), o sa-l ia la ei, in Italia. Sa stea si sa lucreze cu ei. Din nefericire, ca Marian sunt multi copii in Romania noastra. Lasati in grija unor bunici batrani si bolnavi sau a unor unchi ori matusi. Tristetea din ochii lor n-o vad parintii, ei ingrijesc batranii Italiei.
E drept ca acei parinti au plecat din tara cu speranta ca vor duce un trai mai bun, ca vor scapa de saracie. Dar copiii au nevoie de dragoste si afectiune. Cea mai frumoasa jucarie, trimisa intr-un colet din Italia, nu poate inlocui dragostea mamei. Jucariile preferate ale oricarui copil sunt parintii.
Cand ambii parinti pleaca din tara, copiii vor trai zeci de ani cu imaginea plecarii lor. Durerea e mult prea mare. Viata copiilor nostri e mai importanta decat orice suma de bani. Trauma sufleteasca a copiilor care sunt pusi in situatia de a accepta plecarea parintilor este imensa. Parintii sunt centrul vietii lor. Daca plecarea parintilor nu poate fi evitata, indicat ar fi ca cel putin sa nu plece ambii parinti. Copiii sa nu se simta singuri!
Pentru mine cea mai mare bucurie a fost nasterea fetitei mele, un pui de om ce-mi umple sufletul de soare. Nu as rata pentru nimic in lume copilaria ei. Prietenia ce s-a creat intre mine si fiica mea e cea mai importanta pentru mine.
Va doresc sa aveti copii si sa nu-i creasca altcineva in locul dumneavoastra! Copiii au nevoie sa le acordati timp. Creati-le amintiri frumoase! (Oana-Nicoleta Rosu)
