Caisul este un foarte apreciat pom fructifer, de talie mica si medie, din familia Rosaceae. Numele sau latin, Prunus armeniaca, se traduce prin prun armenesc (din Armenia). S-ar parea ca originea sa nu este neaparat Armenia, ci mai degraba China, Himalaya si alte parti temperate ale Asiei, zone in care a fost cultivat cu doua milenii inainte de Hristos pentru fructele sale delicioase. Armeniaca vulgaris, caisul salbatic, din care se trage caisul, a fost declarat specie amenintata din cauza ca e pe cale de disparitie in zonele sale natale: China, Uzbekistan, Kazahstan si Kirghistan. Astazi, caisul este cultivat in regiuni cu clima calda si temperata de pe tot globul, mai ales in zona Mediteranei, in Orientul Mijlociu si in Asia Mica. Cei mai mari producatori mondiali sunt Turcia, Iran, Uzbekistan, Italia si Algeria, iar 90% din productia SUA se obtine in California. Nu sunt potrivite climatele prea umede, care strica fructele. Exista cateva specii inrudite cu caisul: Prunus siberica (Siberia, nordul Chinei, Manciuria), Prunus mandshurica (Manciuria, Coreea), Prunus dasycarpa (caisul purpuriu) si Prunus mume (caisul japonez).
Caisul seamana mult cu piersicul, face flori albe-roz, iar fructele sale sunt, la coacere, galben-portocalii, uneori patate cu rosu, avand o pulpa moale in jurul unui simbure tare si o coaja catifelata. Au un gust plasat intre al prunelor si al piersicilor, fiind nu foarte zemoase, dar foarte gustoase. Caisele sunt bogate in fibre, in vitamina C si in beta-caroten (vitamina A), precum si in fier, calciu si fosfor. Datorita multitudinii de antioxidanti continuti, caisele sunt utile in lupta cu radicalii liberi, Se considera ca, prin consumul regulat de caise, putem evita afectiunile oculare asociate cu inaintarea in varsta. Se consuma proaspete si in gemuri, dulceturi ori compoturi. Fiind foarte perisabile, se usuca, fiind consumate apoi ca fructe uscate, conservate sau, rehidratate, ca ingredient culinar. Samburii se consuma si ei, insa in cantitati limitate. Varietatea Musch musch (care isi trage numele de la o localitate de la granita Turciei), pitica, cu fructe mici, produce samburi dulci, comercializati la scara mare in Egipt. In general, caisele cultivate in Asia Mica si in regiunea mediteraneana au samburi dulci. Francezii prepara din samburi de caise un lichior, Eau de Noyaux. La fel, italienii prepara lichiorul amaretto si biscuitii amaretto biscotti mai mult cu samburi de caise decat cu samburi de migdale. Din samburii de caise presati la rece se obtine, de asemenea, un ulei, care e folosit in industria alimentara, in cosmetica, parfumerie si pentru masaj. Multa vreme, acesta a fost utilizat ca ulei pentru gatit. Contine in principal oleina, precum si gliceride si acid linoleic, fiind asemanator cu uleiul din samburii de migdale si piersici. Are un bun efect de inmuiere a pielii, fiind folosit, de aceea, in prepararea unor sapunuri si unguente.
In medicina (dar nu numai!), uleiul din samburi de caise e folosit ca substitut al uleiului de migdale, fiind mult mai ieftin. La fel ca in cazul migdalelor, samburii de caise (si frunzele) contin hidrogen-cianida (2%), usor detectabila datorita gustului amarui. Aceasta substanta din compozitia vitaminei B17 (numita si amigdalina) este o toxina, o otrava, insa in samburi e prezenta in cantitati prea mici pentru a fi nociva. Dimpotriva, s-a demonstrat ca, in cantitati mici, cianida imbunatateste digestia, stimuleaza respiratia si are efecte anticancer. Samburii de caise erau folositi impotriva cancerului deja din anul 500 dupa Hristos. In Anglia secolului al XVII-lea erau folositi pentru tratarea tumorilor, ulcerelor si altor abcese. Astazi, din samburii de caise se extrage laetril, o substanta care se presupune ca ar putea fi o alternativa in tratarea cancerului, desi acest lucru nu e dovedit clinic. Luata in exces, cianida poate cauza insa probleme respiratorii, si chiar decesul. Doza orala fatala pentru om s-ar parea ca este de 1,5 mg / kilogram (corporal). Hidrogen-cianida se gaseste in cantitati mari in fumul degajat de incendierea cladirilor, precum si in fumul de tigara. 
Dulceata de caise Topoloveana e preparata din jumatati de caise, prin fierbere la bain-marie la 70 de grade Celsius, in suc concentrat de mar, pulpa acestora ramanand intreaga. Nu contine zahar si conservanti. Caisele sunt foarte bogate in nutrienti, zaharuri, vitamine (A, C, B2, B3) si minerale. In Antichitate, erau folosite ca adjuvant pentru anemii (regenereaza tesuturile, mai ales pe cel nervos) si imbunatatirea digestiei. (Foto: freeimages.com, www.magiun-sonimpex.ro)
