Nu ca-s moldoveanca („pe trei sferturi”, ca sa nu fac nedreptate „sfertului” meu de rucareanca – bunicii dinspre tata, adica), dar zic asa: bucate mai gustoase ca-n Moldova smantanii si-a placintelor n-ai sa gasesti in multe locuri din lumea asta. (Si-ar trebui sa ma credeti pe cuvant, c-am bantuit si tara, si-ntinsul lumii in cautare de retete si gusturi care definesc locuri si oameni!).
Prietenul Radu Anton Roman mi-ar da si el dreptate, macar ca era fagarasean si nu se stia decat „c-oleaca de sange de tatar din neamul Marza” (desi afirmatia asta-i mai mult fictiune, legenda, mestesug de specialist in PR, ca adica de ce era el mai altfel decat neamurile lui, de ce ii era lui simtul gustului mai ascutit?). Acuma, si prin satul bunicilor mei dinspre mama, ca si prin cel al bunicului patern – undeva, nu departe de matca lui Stefan Voda cel Sfant – trecura tatarii, dar eu nu cred sa am in vine ceva sange de razboinic cu ochi migdalati.
De-aia zic, imi plac placintele, si zemurile noastre cele acrite cu bors de putina, si mamaliga cu chisleag, si sarmalele. Iar daca a venit vorba de sarmale, va mai spun asa: cand aveti vreme (si cand aveti cu ce si unde, ca astea-s bucate de facut in gura sobei, dupa ce ai tras carbunii), faceti, ia, asa, niste sarmale mai grase, c-oleaca de slaninuta afumata intr-insele, cu carne de porc si de vita (sa le dea si-un pic de tarie), ceapa, orez si o legatura zdravana de marar proaspat, rasucite in foi de varza murata (puse de cu toamna in butoi).
Si asezati-le ‘mne’voastra nu in oala de fonta ori emailata (ca oraseanul), nici in oala de lut (ca valceanul de la Horezu, ori ca bucovineanul de la Marginea), ci-n ditamai bostanul, scobit cum se cuvine si transformat, ad-hoc, in vas de gatit. Mai puneti inauntru o crenguta de cimbru uscat, vreo cateva foi de dafin, sare, piper si-un praf de… poveste. In rest, n-ar mai trebui decat s-aveti rabdare sa se fiarba/ coaca sarmalele in gura sobei… si-apoi „Pofta buna”!
Sursa: antenasatelor.ro
(Simona Lazar, Antena Satelor)
