In 20 iunie 1992, la hotararea Sfantului Sinod al Bisericii ortodoxe romane, Voievodul Stefan cel Mare a fost trecut in randul sfintilor. Astfel, anual, pe 2 iulie, Biserica ortodoxa romana il praznuieste pe Sfantul Voievod Stefan cel Mare, domnitor al Moldovei intre 1457 si 1504, cunoscut ca aparator al crestinatatii. Domnitorul Stefan cel Mare, pe care poporul il numeste, de sute de ani incoace, cel cinstit, cel bun si cel sfant, cantandu-i, in balade, Stefan Voda, domn cel mare, seaman pe lume nu are, decat numai mandrul soare, s-a nascut in familia Musatinilor, una dintre cele mai importante dinastii din Moldova. Stefan al III-lea este fiul lui Bogdan al II-lea (domn al Moldovei intre 1449 si 1451) si al Doamnei Oltea. Bunicul sau dupa tata este Alexandru cel Bun (domn al Moldovei intre 1400 si 1432).
S-a nascut in 1433, la Borzesti, si a fost educat de mic in spiritul credintei strabune, al respectului fata de traditii si obiceiurile neamului. A fost numit bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta si dreptatea de care a dat dovada in carmuirea Moldovei, Sfant pentru luptele de aparare a intregii crestinatati, care i-au adus, din partea papei Sixt al IV-lea, apelativul Athleta Christi (atletul lui Hristos), dar si pentru impresionantul numar de ctitorii – 44 de biserici si manastiri, zidite spre slava lui Dumnezeu si pentru mantuirea credinciosilor.
Intalnirea sa cu pustnicul Daniil Sihastrul (praznuit pe 18 decembrie), duhovnicul sau de-o viata, s-a produs dupa ce Bogdan Voda, tatal lui Stefan, a fost ucis in octombrie 1451 la Reuseni, de catre fratele sau, Petru Aron. Daniil Sihastrul i-a dat invatatura aleasa si sfaturi duhovnicesti intelepte si i-a insuflat viitorului domnitor frica de Dumnezeu, care l-a calauzit pe Sfantul Stefan cel Mare toata viata. Tot cuviosul parinte se spune ca i-ar fi prezis lui Stefan ca nu peste multa vreme va urca pe tronul tatalui si al bunicului sau. Si, intr-adevar, in 1457, dupa o perioada de pribegie dincolo de hotarele Moldovei, Stefan s-a intors acasa cu oaste, ajutat de Vlad Tepes, si, in urma castigarii a doua batalii, ocupa tronul domnesc de la Suceava. Pe 12 aprilie 1457, Mitropolitul Moldovei, Teoctist, l-a miruit in fata poporului, la Direptate, pe Siret (pe Campia Dreptatii). Intrebati de Stefan daca voiesc sa le fie domn, toti cei de fata i-au strigat intr-un glas: Intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti, Maria Ta! Glasul poporului a fost ascultat de Dumnezeu, caci Stefan Voda a domnit aproape jumatate de veac – 47 de ani, timp in care a luptat pentru apararea hotarelor tarii, a credintei strabune si a intregii crestinatati. A purtat 36 de batalii, dintre care a castigat 34, cu toate ca oastea inamica a fost, de fiecare data, cu mult superioara numeric. Cea mai importanta victorie asupra turcilor ramane cea din batalia de la Podul Inalt (langa Vaslui), de pe 10 ianuarie 1475, din care domnitorul Moldovei a iesit biruitor desi dispunea de o armata de trei ori mai mica decat cea a adversarilor sai. In Cronica Tarii Moldovei sta scris ca, dupa batalie, voievodul Stefan cel Mare a postit patru zile numai cu paine si cu apa si in toata tara a dat de veste ca nimeni sa nu se laude cu aceasta izbanda, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu si numai Lui sa i se aduca lauda.
Cel care, in scrisoarea din ianuarie 1475, adresata carmuitorilor crestini din Europa, spunea despre sine Noi Stefan Voda din mila lui Dumnezeu, Domn al Tarii Moldovei, era drept si marinimos, inconjurandu-i cu o grija parinteasca nu numai pe ostenii sai viteji, ci, mai ales, pe cei saraci si suferinzi. Marturie sta, pana astazi, legenda Movilei lui Burcel, taranul ramas fara o mana, caruia domnitorul i-a daruit o pereche de boi, un car si un plug, pentru a se putea gospodari singur. In ciuda tuturor incercarilor prin care a trecut (rana de la picior capatata in batalia de la Chilia, moartea a patru copii si a doua sotii – Evdochia de Kiev si Maria de Mangop, tradarea din partea unor oameni apropiati si nenumarate batalii), Stefan cel Mare nu si-a pierdut nici o clipa nadejdea in Dumnezeu, slavindu-L si multumindu-I chiar si atunci cand nu iesea invingator. Biruintele le socotea nu rezultatul firesc al iscusintei sale, ci urmarea voii si a puterii lui Dumnezeu. Inainte de a purcede la lupta, Stefan si ostenii sai se rugau si posteau, dupa cum se aminteste in cronica despre batalia de la Vaslui: Cu totii s-au legat a posti patru zile cu paine si apa. Se spune, astfel, ca evlaviosul domnitor a trait nu pentru sine, ci pentru tara si popor, fiind un model de daruire totala.
Sfantul Voievod Stefan cel Mare a fost nu numai aparator al crestinatatii, ci si marturisitor al ei, dovada fiind numarul mare de biserici si manastiri ctitorite, nu doar in Moldova, ci si in Muntenia si Transilvania. Lacasurile au fost inaltate ca multumire pentru biruinte si intru pomenirea celor cazuti in batalii. Putna (1469), Patrauti (1487), Sfantul Ilie (1488), Voronet (1488), Sfantul Nicolae Domnesc din Iasi (1491-1492), Harlau (1492), Borzesti (1494), Popauti (1496), Razboieni (1496), Tazlau (1497), Neamt (1497), Volovat (1502), Dobrovat (1504), Reuseni (1504) sunt printre cele mai cunoscute. Acestora li se adauga manastirea Zografu, de pe Muntele Athos. Pe sfintii parinti din manastirile ctitorite de el ii numea rugatorii nostri. Sa ne cante noua si Doamnei Maria, cerea calugarilor si egumenului din Manastirea Neamt, in fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie pana in veac, cat va sta aceasta manastire. La Manastirea Putna se pastreaza tripticul Mantuitorul, Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul, dar si o Sfanta Cruce, pe care marele Stefan le purta permanent cu sine.
Asemenea tuturor celor care au dus o viata bineplacuta lui Dumnezeu, Sfantul Voievod Stefan cel Mare si-a cunoscut dinainte ceasul mortii, cronicile atribuind domnitorului cuvintele: Doamne, numai Tu singur stii ce a fost in inima mea. Nici eresurile cele inselatoare, nici focul varstei tineresti n-au putut a ma sminti, ci am intarit pe piatra care este Insusi Hristos, pe a Carui Cruce de-a pururi imbratisata la piept tinand, viata mea am inchinat-o nesmintita printr-insa la Parintele veacurilor, prin care pe toti vrajmasii am gonit si infrant.
Atata jale era de plangeau toti ca dupa un parinte al sau, spun cronicile despre trista zi de 2 iulie 1504, cand Stefan cel Mare si Sfant a trecut la cele vesnice, fiind inmormantat la Manastirea Putna. La mormantul binecredinciosului domnitor arde permanent o candela, dovada a cinstirii de care se bucura, de-a lungul veacurilor, din partea poporului.
