Alergand cu masina pe autostrada ce se intinde de-a lungul tarmului adriatic, in dreptul statiunii Rimini, poti prea lesne sa treci nepasator pe langa o adevarata minune. Muntele Titano, care se inalta semet, dar neostentativ, tronand peste micuta Republica San Marino. Trebuie sa urci pe creasta lui, pe alocuri ca o lama de cutit, pentru a-i putea patrunde taina numelui. Caci de acolo, de sus, marea si muntii, parca intregul univers, se intind cuminti la picioarele tale. Apeninii cu varfurile lor dezordonate, cu forme obraznice ca niste valuri rebele, care dau farmec apusului, contrasteaza cu intinsul nesfarsit al marii ce cuprinde zarile rasaritului.
Dar nu geografia este cea mai impresionanta aici, ci istoria acestui minuscul teritoriu, San Marino. O adevarata lectie vie de demnitate si de credinta. Pentru san-marinezi libertatea nu a fost si nu este un privilegiu, ci un drept, un drept ce le-a fost daruit de sfantul lor, de San Marino, de vechiul cioplitor in piatra. Nemini Teneri, libertate in limbaj medieval, inseamna a nu depinde de nimeni. Un drept a carui aparare presupune fermitate, tenacitate si determinare. Nemini Teneri este mostenirea unui sfant pietrar, este punctul central in jurul caruia s-a construit intreaga istorie a acestei stravechi republici.
Acest stat exemplar, cea mai mica republica din lume si cel mai vechi stat din Europa, cu doar 30.000 de locuitori si un teritoriu de numai 60 de kilometri patrati, aflat la mai putin de 20 de kilometri de tarmurile Adriaticii si de Rimini, se origineaza in secolul al III-lea, iar din secolul al XIII-lea si pana astazi a reusit sa-si pastreze statutul de republica libera. Si asta intr-o zona atat de framantata de intrigi, rivalitati si razboaie, precum centrul Italiei. Este insa o istorie exemplara din care o lume intreaga a avut si are de invatat. Este o lectie cu ajutorul careia cred ca noi ca stat si fiecare dintre noi ca romani avem astazi, mai mult ca oricand, enorm de multe de inteles si de invatat. De invatat ce inseamna cu adevarat o Cetate. Ce inseamna a fi cetatean. Ce inseamna credinta si respectul fata de mostenirea pe care ti-au lasat-o inaintasii si obligatia pe care o ai fata de urmasi.
San Marino reprezinta unul dintre cele mai importante modele ale lumii cu privire la dezvoltarea valorilor si institutiilor democratice, fiind una dintre cele mai vechi republici din lume si singurul oras-stat care a supravietuit in Italia. Un statut aparte, ca simbol al libertatii si al democratiei, al traditiilor culturale pastrate peste secole.
O istorie surprinzatoare ce incepe cu mai bine de 17 secole in urma, in timpul Imperiului Roman, cand spre sfarsitul secolului al III-lea, un pietrar, Marinus din Arba, a parasit colonia romana din aceasta insula, ce apartine astazi Croatiei sub numele Rab. In anul 257, cand Diocletian a pornit reconstructia zidurilor de aparare de la Rimini, distruse de pirati, Marinus din Arba a fost prezent pe metereze. Fiind apoi persecutat in calitate de crestin, a reusit sa se salveze pe muntele Titano, unde a construit o mica biserica, punand astfel piatra de temelie a actualului stat San Marino, ce poarta numele intemeietorului sau, numele pietrarului ce a devenit sfant, numele sfantului ce a pecetluit istoria unei comunitati de exceptie.
Data oficiala de intemeiere a acestei minunate republici este 3 septembrie 301, data la care se spune ca ar fi murit sfantul pietrar, binecuvantand nasterea unei adevarate minuni, statul San Marino, statul ce avea sa-i poarte numele si caruia i-a lasat mostenire muntele, munca si – mai presus de toate – capacitatea de a pretui si a-si apara libertatea. Comunitatea care s-a format in jurul bisericii, deprinsa cu munca grea pe un teren sarac si arid, s-a obisnuit sa se bazeze doar pe fortele proprii si pe credinta in Dumnezeu. Atestata documentar de la inceputul secolului al VI-lea, se pare ca a reusit sa-si pastreze independenta, doar cu mici intreruperi, in 1296 fiind atestata documentar autoritatea legala a acestui stat, ale carui institutii s-au pastrat pana astazi. La acea data nucleul orasului era deja construit, precum primul turn din varful muntelui, primul zid de aparare si biserica. In secolul al XIV-lea urmeaza cel de-al doilea zid de aparare si celelalte doua turnuri, pentru ca in secolul al XV-lea sa urmeze si cel de al treilea zid de aparare. Cea mai veche biserica ce exista astazi dateaza din 1360. Constructiile si restaurarile din secolele urmatoare, inclusiv cele din secolele XIX si XX, au pastrat caracterul medieval al orasului. Dar San Marino nu a neglijat nici artele, astfel unul dintre cei mai apreciati compozitori ai secolului al XVII-lea a fost sanmarinezul Francesco Maria Marini di Pesaro.
Zidurile si turnurile de aparare erau necesare in acei ani de interminabile lupte intre fortele rivale care imparteau si reimparteau teritorii si privilegii. Dar San Marino a reusit mereu sa-si apere si sa-si pastreze independenta, dreptul sacru lasat de sfantul lor, Nemini Teneri. Sunt secole de lupte si de pericole. Iar San Marino exceleaza nu numai prin credinta, darzenie si lupta, ci poate mai ales prin diplomatie, reusind mereu sa scape, sa-si pastreze acea scumpa mostenire, libertatea. Iar relicvele redescoperite ale sfantului, impodobite cu o coroana regala si stabilirea prin inscris ca Sfantul este fondatorul libertatii lor, vin sa se aseze ca un nou zid de aparare a acestui stat temerar. Plasat la mijlocul altarului central, sfantul vine sa apere cu puteri noi mostenirea lasata de el. Caci cine indrazneste sa-l ofenseze trebuie pedepsit, ca si cand s-ar fi ridicat chiar impotriva Domnului.
Initial, San Marino era condus de comunitatea monahala, apoi sub amenintarea gotilor, in preajma prabusirii Imperiului Roman, opt orase vecine s-au alaturat cautand protectia Sfantului. Astfel, San Marino a ajuns sa fie format din noua municipalitati, la fel ca in prezent, si avea deja nevoie de o structura centrala de conducere. A luat fiinta Arengo, o adunare a capilor marilor familii, San Marino neavand un sef de stat. Apoi, la inceputul secolului al XIII-lea, San Marino a decis sa-si aleaga reprezentantii care sa formeze Consiglio grande e generale. Incepand din 1243, asemanator sistemului consulilor din Roma antica, acesta nominaliza doi capitani regenti care sa asigure conducerea statului, sistem in functiune si astazi. Inspirat din sistemul republicii Romei antice, Consiliul corespunde Senatului, iar Capitanii Regenti – Consulilor. Sistemul introdus atunci era guvernat de prevederile stabilite prin Statuti Comunali in secolul al XIII-lea si reorganizate in sase volume, in baza compilatiilor lui Camillo Bonelli, in secolul al XVI-lea. Numita in italiana Leges Statutae Sancti Marini, aceasta constitutie, o reorganizare a prevederilor stabilite in secolul al XIII-lea, scrisa in latina, a intrat in vigoare la 8 octombrie 1600. In vigoare si astazi, completata in 1974 si in 2002 printr-o Declaratie a Drepturilor Omului, ea reprezinta cea mai veche constitutie, bazele ei fiind stabilite acum peste 750 de ani. In afara de problemele de legiferare, de conducere a statului, erau reglementate inclusiv problemele legate de educatie sau de poluarea apei, precum majoritatea problemelor de interes pentru colectivitate.
Despre acest stat autoproclamat republica incepe sa se vorbeasca apoi, cu interes si surprindere, atunci cand, in mereu mai multe centre ale Europei, tirania este pusa in discutie. Mai intai in Italia, precum in Venetia, iar apoi in intreaga Europa, precum in Franta sau Olanda. Intr-o Europa in care ideea de libertate si de democratie incearca sa-si gaseasca drumul spre lumina, descoperirea acestei incredibile Republici din muntii Italiei reprezinta o adevarata revelatie. Si nu sunt putini cei care vin sa se convinga cu propriii lor ochi de aceasta adevarata minune. Acum, independenta si democratia statului San Marino reprezinta deja un model si un deziderat al multor forte din Europa. Si San Marino nu devine doar un simbol, ci si dovada faptului ca democratia nu este doar un vis, ea este de secole o realitate. In 1631, micul stat reusise sa obtina recunoasterea independentei de catre papalitate. In 1797 reuseste sa obtina prietenia si respectul lui Napoleon, gratie si talentului diplomatic al regentului Antonio Onofri. Napoleon nu numai ca a garantat si protejat independenta Republicii, dar i-a propus si extinderea teritoriului si acordarea unei iesiri la mare. Prudenta si intelepciunea au facut insa ca San Marino sa refuze oferta.
Secolul al XIX-lea aduce in prim-plan lupta pentru unificarea Italiei sub forma unei republici democratice. In 1849, Garibaldi impreuna cu 1.000 de supravietuitori ai Republicii de la Roma se refugiaza la San Marino. Recunostinta lui Garibaldi si protectia Frantei condusa de Napoleon al III-lea fac ca in 1862 sa fie semnat un tratat prin care San Marino este recunoscut pe plan politic. Urmeaza o activitate diplomatica intensa si neintrerupta prin care minuscula republica si-a castigat statutul de egal cu mai marile puteri ale lumii. Un exemplu il reprezinta si demersul prin care San Marino l-a facut cetatean de onoare pe presedintele american Abraham Lincoln. Asezarea pe harta lumii ca stat suveran si indepenent este consolidata apoi prin zeci de tratate internationale, in 1908, San Marino reusind deja sa faca parte dintr-o organizatie internationala, fiind primit in Institutul International de Agricultura. A ramas neutra in timpul celor doua razboaie mondiale, dar a fost bombardata din greseala de Royal Air Force in 26 iunie 1944, crezandu-se ca ar fi fost ocupata de trupele germane, care apoi aveau sa San Marino ocupe intr-adevar, insa doar pentru scurt timp, in septembrie 1944. Din 1923 pana in 1943, a fost condus de partidul sanmarinean fascist, iar intre 1945 si 1957 de un guvern comunist, ales democratic. In 1988 San Marino a devenit membru al Consiliului Europei si in 1992 al Natiunilor Unite, pentru ca in 2008 centrul istoric si muntele Titano sa fie incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO.
Astazi, San Marino este recunoscut de toate organizatiile importante din lume si printre cele 11 misiuni diplomatice prezente aici se numara si cea a Romaniei. Chiar daca San Marino nu face parte din U.E., ea foloseste ca moneda proprie euro, un sprijin real pentru un turism extrem de dezvoltat. Turismul este stimulat in afara de frumusetea orasului medieval si a privelistilor minunate de pe terasele muntelui Titano de operele de arta integrate incredibil in peisaj, de muzee, de nenumaratele evenimente culturale si sportive ce au loc aici, de oferta gastronomica si de shopping, de la mici suveniruri la nume de marca in domeniul modei.
Astazi, San Marino este una dintre tarile dezvoltate ale Europei, cu un export ce depaseste importurile si un produs intern brut pe cap de locuitor de peste 30.000 de euro, care in 2007 depasise chiar 40.000 de euro si unde ponderea serviciilor este de peste 60%, a industriei de 39%, iar a agriclturii de sub 1%.
San Marino este o adevarata minune. Iar intalnirea cu el nu poate fi descrisa in cuvinte. El reprezinta unul dintre acele puncte de exceptie ale lumii pe care nu ai voie sa le ratezi. De la a-i cunoaste oamenii, a te plimba prin vechea cetate, a-i vizita turnurile, a lua masa pe terasele cu privelisti incredibile si a te lasa rasfatat cu gastronomia sanmarineza, a te smeri in multele biserici, a redescoperi trecutul in muzee sau a participa la diferitele evenimente, a urca sau a cobora de pe muntele Titano cu telecabina sau cu masina, a te pierde in multele, diversele si atat de discretele magazine, e greu de spus ce anume e mai important. Toate se contopesc in final intr-o experienta unica si de neuitat. Cu atat mai importanta cu cat reusesti sa pasesti in San Marino intr-o perioada mai linistita, in care sa cunosti in primul rand oamenii minunati ai acestor locuri, si nu doar multimea turistilor grabiti sau inmarmuriti. (Cecilia Caragea)
