Am avut norocul de a ma naste si a-mi petrece copilaria si tineretea inainte de 1989. Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt din perioada copilariei si a scolii. Copilaria mi-am petrecut-o, pana la 5 ani, la bunicii mamei mele, din comuna Godeni, judetul Arges, iar de la 6 pana la 7 ani si mai apoi toate vacantele scolare – la bunicii tatalui meu, intr-un sat langa orasul Intorsura Buzaului, judetul Covasna.
Viata mea de atunci era lipsita de griji, toata ziua ma jucam cu ceilalti copii: cu mingea, de-a v-ati ascunselea, sontron, hotii si vardistii. Colindam padurile si dealurile, ne plimbam cu bicicleta. Programul la televiziune era de doar 2 ore pe zi, iar strazile erau foarte putin circulate de masini…
De sarbatori, in seara de Ajun, toti copiii ne adunam si plecam la colindat prin tot satul strigand: Buna dimineata la Mos Ajun! Ne dati ori nu ne dati?. Satenii ieseau la poarta si primeam mere, nuci, biscuiti, covrigi si… eugenii. Mai mergeam cu capra, sorcova, plugusorul, steaua… Fiecare copil primea cate un leu de la fiecare casa.
La Pasti, in comuna, ne putea da intr-o roata mare cu leagane de lemn. Cu un leu sau un ou rosu ne puteam da 3 ture! Luam toate oualele rosii din casa pentru a ne da in leagane. Pentru un ou rosu de gasca ne dadeam si mai mult!
La gradinita, mergeam cu mancare de acasa: paine cu unt si magiun, ou fiert sau, la ora 10, venea bunica cu cratita cu mancare de cartofi sau supa cu galuste.
Clasele I-XII le-am facut la Campulung Muscel, unde locuiau parintii mei. Stateam la bloc si eram peste 30 de copii (de-o seama!) pe scara blocului. Seara, jucam tot felul de jocuri. Tin minte ca bancile din fata blocului erau pline de copii…
Sambata dupa amiaza, plecam cu tatal meu, pana duminica, la Godeni. Buna parte din drum o faceam pe jos. Acum tineretul nu mai face miscare, pentru cea mai mica deplasare cheama taxiul.
Vacantele scolare le-am petrecut langa Intorsura Buzaului, intr-un sat de munte. Bunicii mei aveau casa pe un deal, langa padure. Era o zona foarte frumoasa si bogata, acolo nu era CAP, lumea muncea pamantul si crestea animale. Seara, barbatii lucrau la Brasov, ca paznici, la marile intreprinderi. Femeile erau angajate la Munca Colectiva, dar lucrau acasa: teseau, tricotau, brodau. Astazi, faneturile raman necosite, lumea nu mai tine animale, lana nu se mai cauta, pe lapte taranii primesc un pret foarte mic. Tinerii au plecat in Spania sau Italia; in sat au ramas doar batranii.
Oamenii mergeau la servici sau la munca campului, iar seara se intalneau in fata blocului sau in capul ulitii la vorba, femeile coseau sau tricotau. Inainte de 1989, numai cine era puturos sau betiv nu avea loc de munca. La noi, in Campulung, era Uzina de Automobile ARO; parintii mei erau ingineri acolo. Facultatea am absolvit-o la Brasov. Pentru ca eram 5 copii la parinti si aveam note mari, primeam bursa. Aveam caminul si toate mesele platite din aceasta bursa. La facultate nu se platea nici o taxa, camerele de camin ajungeau pentru toti studentii. Acum si pentru inscriere se plateste taxa si niciodata nu sunt camere suficiente.
Anii studentiei mele au fost cei mai frumosi ani din viata mea! Am primit repartitie la ARO, eram stagiar si tin minte ca toata lumea te ajuta si iti arata ce e de facut in fabrica. Astazi, toti cauta salariati cu experienta, dar tanarul absolvent unde sa o capete?
La scurt timp a venit Revolutia… Ce pot acum sa va spun despre visele mele? Cum spune romanul, s-a ales praful de ele… Uzina s-a inchis, iar eu sunt somera. La interviuri mi se spune: Ati trecut de 40 de ani sau Nu stiti limba engleza. Am incercat si in comert, dar m-am izbit de sloganul Nu aveti experienta.
Despre mine cea de atunci si cea de azi? Atunci eram tanara si… linistita; acum – matura, stresata si somera… (Gabriela T.)
